Taina Sfântului Maslu – rânduială și semnificație
Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav, şi-l va ridica pe el Domnul, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui. (Iacov 5, 14-1 5)
IMPORTANȚA MASLULUI
– Sfântul Maslu este Taina care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea trupului cu untdelemn sfinţit, împărtăşeşte credincioşilor harul dumnezeiesc pentru tămăduirea bolilor trupeşti şi sufleteşti, pentru iertarea păcatelor şi întărirea sufletului.
– Termenul maslu este de origine slavă și înseamnă untdelemn. Se mai utilizează şi denumirea de eleoungere, care înseamnă ungere cu untdelemn. Această Taină arată că Dumnezeu îşi manifestă mila Lui faţă de suferinzii care îşi pun nădejdea în El. Toate rugăciunile invocă mila lui Dumnezeu, care este numit Doctorul plin de milă, Doctorul sufletelor şi al trupurilor. Lucrarea Duhului Sfânt nu se poate împlini fără o deschidere a sufletului bolnavului, prin credinţă tare şi căinţă sinceră.
– Taina Sfântului Maslu este şi taina comuniunii în rugăciunea unuia pentru altul, semn al dragostei creştine şi al solidarităţii cu cel aflat în suferinţă. Cel bolnav este mângâiat şi încurajat, simţind că nu este singur în suferinţa lui, întreaga Biserică rugându-se pentru el.
CÂND A FOST INSTITUIT SFÂNTUL MASLU
– A fost instituit de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, atunci când a trimis pe Sfinţii Apostoli la propovăduire: Celor ce vor crede acestor semne vor urma: în numele Meu vor scoate demoni, peste cei bolnavi mâinile îşi vor pune şi se vor face sănătoşi (Marcu 16, 17-18).
– Sfinţii Apostoli au săvârșit această Taină încă din timpul în care Hristos era cu ei: Şi mulţi demoni scoteau şi ungeau cu untdelem pe mulţi bolnavi şi îi vindecau (Marcu, 6, 13).
– Practica apostolică este confirmată de Sfântul Apostol Iacov în epistola sa: Este cineva bolnav întru voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav, şi-l va ridica pe el Domnul, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15).
PENTRU CINE SE SĂVÂRȘEȘTE SFÂNTUL MASLU
– Potrivit practicii Sfinţilor Apostoli, se săvârșește pentru cei bolnavi, ca Dumnezeu să le dăruiască sănătate trupească şi sufletească.
– Cel bolnav trebuie să se spovedească mai întâi şi, dacă va primi dezlegarea duhovnicului, să se şi împărtăşească. Această practică ne sugerează faptul că, aşa cum boala trupească este cauzată uneori de îmbolnăvirea sufletească, tot astfel şi vindecarea trupească trebuie să fie precedată de însănătoşirea sufletească.
SĂVÂRȘITORUL SFÂNTULUI MASLU
– Săvârşitorul văzut este episcopul sau preotul.
– Potrivit tradiţiei Bisericii, confirmată printr-o îndelungată practică, pentru săvârşirea Sfântului Maslu trebuie şapte preoţi, după numărul celor şapte daruri ale Duhului Sfânt (la nevoie, Sfântul Simeon al Tesalonicului recomandă să fie cel puţin doi preoți).
– Numai în cazuri excepţionale (în timp de război, în satele răzleţe, în locuri depărtate), acolo unde nu pot fi măcar doi preoţi, se poate săvârşi Sfântul Maslu de un singur preot.
LOCUL ȘI TIMPUL SĂVÂRȘIRII
– Sfântul Maslu se săvârşeşte în biserică, la casa celui în suferinţă sau la spital.
– Nu este legat de anumite momente ale zilei, se face oricând este nevoie.
– Se recomandă a fi săvârşit în zile de miercuri şi vineri şi în posturile rânduite de Biserică, participanţii fiind îndemnaţi să postească.
RÂNDUIALA SFÂNTULUI MASLU
– Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, un vas cu făină de grâu, o candelă sau un pahar cu untdelemn, şapte beţişoare cu vată la un capăt şi şapte lumânări aprinse se aşează pe o masă, în mijlocul Bisericii sau lângă patul bolnavului.
Binecuvântarea preotului
– Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Rugăciunile începătoare, troparele de umilinţă, psalmul 50.
Canonul Sfântului Arsenie (secolul al IX-lea), care îi pregăteşte sufleteşte pe primitorii Tainei.
Binecuvântarea mare
– Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Ectenia mare
– Cu pace, Domnului să ne rugăm…
– se adaugă cereri speciale pentru binecuvântarea untdelemnului şi tămăduirea celor bolnavi.
Rugăciunea de sfinţire a untdelemnului
– se rosteşte de şapte ori.
Tropare în care invocăm pe Mântuitorul, pe Maica Domnului şi pe unii sfinţi, pentru tămăduirea celor în suferinţă.
Citirile din epistole şi din Evanghelii
– citirile din Apostol încep cu textul din Epistola Sfântului Iacov, capitolul al V-lea, unde se vorbeşte despre puterea vindecătoare a Sfântului Maslu; toate scot în evidenţă importanţa răbdării în suferinţă şi a nădejdii în vindecare;
– cele şapte Evanghelii ne prezintă modele de pocăinţă (Zaheu, Matei), pilde de milostenie şi priveghere (Samarineanul milostiv, fecioarele înţelepte), dar şi vindecări minunate săvârşite de Mântuitorul Hristos (vindecarea soacrei lui Petru şi a fiicei femeii cananeence).
Ectenie întreită scurtă
– se rostește după fiecare Evanghelie;
– preotul cheamă milostivirea lui Dumnezeu asupra celui bolnav şi asupra tuturor celor care participă la slujbă.
Rugăciunea ungerii
– fiecare preot care citeşte Evanghelia şi rugăciunea, rosteşte: Părinte Sfinte, Doctorul trupurilor şi al sufletelor…, ungând în semnul Sfintei Cruci pe cei bolnavi, la frunte, gură, nări, urechi, piept, la mâini şi pe tălpi – dacă se află în casa lor – şi doar la frunte, dacă Taina Sfântului Maslu se săvârşeşte în biserică.
Așezarea Sfintei Evanghelii peste capul bolnavului
– după ultima rugăciune, cel dintâi dintre preoții slujitori deschide Sfânta Evanghelie, o aşează peste capul bolnavului, cu faţa în jos şi citeşte rugăciunea Împărate Sfinte, îndurate, mult-milostive…
– așezarea Evangheliei închipuie mâna lui Hristos pe capul celui bolnav: nu pun mâna mea cea păcătoasă […] ci pun mâna Ta cea puternică şi tare, arătând că vindecarea este lucrarea lui Dumnezeu, Doctorul sufletelor şi al trupurilor şi nu lucrarea preotului;
– bolnavul sărută Sfânta Evanghelie care închipuie pe Hristos;
Ectenie întreită
– se pomenesc cei în suferinţă.
Apolisul (sfârșitul slujbei)
– participanţii cer binecuvântare şi iertare de la preoţii slujitori, zicând: Binecuvântaţi, părinţi sfinţiţi, şi ne iertaţi pe noi, păcătoşii;
– preoţii slujitori răspund: Dumnezeu să vă ierte şi să vă binecuvinteze, sănătate să vă dăruiască.
SFATURI PRACTICE
– Taina Sfântului Maslu poate fi cerută de orice credincios ortodox care se află în suferinţă.
– La Taina Sfântului Maslu este recomandat să participe şi familia celui aflat în suferinţă, precum şi alţi credincioşi, ca împreună să se roage pentru vindecarea celui bolnav.
– Cel bolnav trebuie, mai întâi, să se spovedească şi să fie împărtăşit, apoi să solicite preoţilor Sfântul Maslu.
La Sfântul Maslu se aduc:
– untdelemn;
– făină de grâu;
– lumânări de ceară.
– Nu se aduc la Sfântul Maslu articole de îmbrăcăminte sau fotografii ale persoanelor în suferinţă; numele lor se trece în pomelnicul dat preoţilor.
– Taina Sfantului Maslu nu trebuie considerată rugăciunea cea mai de pe urmă pentru credinciosul aflat pe patul de moarte. Pentru astfel de împrejurări există rugăciuni speciale (Împărtăşirea grabnică; Rugăciunea la ieşirea cu greu a sufletului). Maslul se săvârşeşte pentru sănătate, fiindcă Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu” (Iezechiel 33, 11).
– Deschiderea Sfintei Evanghelii peste capul celui bolnav nu descoperă viitorul celui aflat în suferinţă.
– La Maslul de obște, săvârșit în biserică, Sfânta Evanghelie se deschide de preot.
– Deschiderea Evangheliei şi interpretarea ei după culoarea literelor, după conţinutul textului, sau după ziua din săptămână la care s-a deschis sunt practici greşite prin care este batjocorit Dumnezeu, se încalcă disciplina canonică, fiind semne ale puţinătăţii evlaviei şi ale credinţei îndoielnice.
ÎNTREBUINȚAREA UNTDELEMNULUI LA SFÂNTUL MASLU
– Este simbolul îndurării divine şi totodată medicament şi mijloc de însănătoşire.
– Fiind binecuvântat, este plin de darul dumnezeiesc al Sfântului Duh.
– Surplusul de untdelemn sfinţit se arde în candelă – fie în casă, fie la biserică – sau poate fi folosit la miruit.
Beţişoarele folosite se îngroapă sau se ard şi cenuşa se pune într-un loc curat.
Cel ce ești fără de început și fără de sfârșit, Sfinte al sfinților, Care ai trimis pe Unul-Născut Fiul Tău să tămăduiască toată boala și neputința sufletelor și a trupurilor noastre, trimite Duhul Tău cel Sfânt și sfințește untdelemnul acesta și-l fă robului tău acesta (N), care se va unge, spre izbăvire desăvârșită de păcatele lui și spre moștenirea împărăției cerurilor… Facă-se, Doamne, untdelemnul acesta untdelemn de bucurie, untdelemn de sfinţenie, îmbrăcăminte împărătească, pavăză puternică izbăvitoare de toată lucrarea diavolească, pecete nestricată, bucurie inimii, veselie veşnică…
(Fragmente din Rugăciunea I de la Sfântul Maslu)
Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române