Parohia Ingolstadt
Sfântul Calinic de la Cernica

  • Home
  • Arhivă știri
  • Parohia
    • Preotul
    • Viața Sf. Calinic de la Cernica
    • Acatistul Sf. Calinic de la Cernica
  • Program
  • Școala parohială
  • Media
    • Foto
    • Video
  • Biblioteca
    • Evanghelii duminicale
    • Pateric
    • Dicționar
    • Prezentare de carte
  • Donații
  • Contact
  • Deutsch
IMG_1178
12 aprilie 2021

Hramul Parohiei Ingolstadt – Sfântul Calinic de la Cernica – 11 aprilie

Arhivă știri

PS Sofian Braşoveanul a slujit în Duminica a 4-a din Post la Parohia românească din Ingolstadt care şi-a serbat ocrotitorul, Sf. Ier. Calinic de la Cernica.

Nu vă temeţi unii de alţii şi Lucraţi fiecare pentru binele celorlalţi sunt o parte dintre îndemnurile ierarhului de la Sfânta Liturghie, potrivit Basilica.ro.

 

Teama
El a făcut o analogie între teama tatălui, al cărui fiu a fost vindecat de Mântuitorul Hristos (Marcu 9:17-32), şi teama cauzată de pandemia actuală. „Ne confruntăm şi astăzi cu situaţie de boală, cu această pandemie. Putem spune că situaţia este trasă la indigo”.

Iar răspunsul fiecăruia la eventuala întrebare a Mântuitorului Hristos, De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede, ar fi răspunsul tatălui copilului: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele, a spus Părintele Episcop.

Referitor la teama de moarte, PS Sofian a explicat că Dumnezeu ne cheamă pe fiecare la El „când consideră, când ne împlinim ceea ce avem de împlinit în lumea aceasta”. „Cu această credinţă trebuie să ne ducem viaţa aici şi să fim pregătiţi şi să o lăsăm când ne cheamă Dumnezeu”.

„Şi atunci să nu fim atât de înfricoşaţi în faţa situaţiilor prin care trecem, ci să ne punem toată nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, pentru că este Tatăl nostru şi tot ce noi nu putem împlini, pentru ce nu este suficientă credinţa noastră puţină, poate El să împlinească cu putere”, a încurajat ierarhul. „Doar prin conlucrarea cu Dumnezeu putem să înaintăm în viaţă, putem să înţelegem binele pe care îl avem de făcut şi putem să primim şi puterea să împlinim acest bine”.

 

Rugăciunea
„Să ne rugăm şi pentru copiii noştri, şi pentru cei bolnavi, şi pentru cei în orice fel de situaţii grele ca să le vină Dumnezeu în ajutor cu puterea Lui şi să ştiţi că o face Dumnezeu”, a spus ierarhul precizând că de multe ori nu ne rugăm sau nu dorim să ne eliberăm de patimi „pentru că le iubim”.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului a mai îndemnat „să stăm în zona de protecţie a lui Dumnezeu prin lucrarea binelui”. „Să împlinim binele, să fim colaboratori ai lui Dumnezeu şi să înţelegem că tot ceea ce ne-a rânduit Dumnezeu să facem este spre binele nostru, spre sănătatea noastră sufletească şi trupească şi să împlinim acestea”.

A îndemnat la rugăciune şi către cei doi sfinţi cinstiţi duminică, 11 aprilie 2021, Sf. Ier. Calinic de la Cernica, ocrotitorul parohiei, şi Sf. Cuv. Ioan Scărarul, cinstit în Duminica a 4-a din Postul Mare. „Atunci când nu percepem pericolele, să mijlocească la Dumnezeu pentru noi”.

„Să cultivăm legătura cu sfinţii şi această încredere în purtarea lor de grijă şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu prin intermediul lor”.

 

Lecţie din pandemie
Potrivit Preasfinţiei Sale, pandemia a oferit mai multe lecţii şi a prezentat una dintre acestea.

„Nu doar să aşteptăm să ne poartă sfinţii Dumnezeu de grijă, ci să ne purtăm şi noi unii altora de grijă. Poate că este şi una din lecţiile acestei pandemii, să fim mai atenţi unii cu alţii, nu cu frică unii de alţii, nu cumva cu temerea continuă că ne îmbolnăvesc ceilalţi”.

„Să-i privim pe toţi cu încredere în Dumnezeu. El este izvorul vieţii şi izvorul sănătăţii şi toate darurile, viaţa şi sănătatea de exemplu, le avem de la Dumezeu. Să ne purtăm de grijă unii altora cu această dragoste de Dumnezeu”.

Între argumentele sale, a făcut trimitere la comportamentul creştinilor în vremuri asemănătoare, dar şi al Mântuitorului Iisus Hristos.

„Dacă cercetaţi ce s-a întâmplat în timpul altor epidemii din trecut, veţi vedea cum creştinii se susţineau unii pe alţii în timp de boală”.

„La fel şi Mântuitorul Hristos. În toată Evanghelia se menţionează că atunci când cineva venea şi Îi cerea ajutorul, El îi dădea ajutorul. Nu-L vedem vreodată zicând Du-te la medic să nu ai vreo boală contagioasă să mă molipseşti şi pe Mine. Nu a pus vreodată problema aşa”.

 

Încredere în Dumnezeu / Nu vă temeţi!
„Să încercăm să fim cu mai multă încredere în puterea lui Dumnezeu” este un alt îndemn al PS Sofian Braşoveanul. „Nu să nu fim neatenţi, ci trebuie să fim foarte atenţi şi să respectăm măsurile acestea, dar să le respectăm cu încredere în Dumnezeu şi cu dragoste faţă de cei din jurul nostru”.

„Aşa cum le respectaţi şi vă ajutaţi fiecare în familie, soţii unii pe alţii, părinţii pe copii, copiii pe părinţi, să înţelegem că suntem toţi o familie umană chemată să creştem în dragoste faţă de alţii şi doar crescând în iubire creştem cu adevărat pentru împlinirea noastră ca oameni în faţa lumii de aici şi în faţa veşniciei”, a subliniat Episcopul.

„Să ne ajute Dumnezeu şi să vă ajute Dumnezeu să vă ocrotiţi unii pe alţii, să vă fiţi ocrotitori şi să vă fiţi izvor de viaţă şi de sănătate unii altora. Să vă fie aşa cum vreţi să vă fie Dumnezeu şi cum vă rugaţi Sfântului Calinic. Să vă raportaţi unii la alţii cu această atitudine ocrotitoare. Dacă ne ajută Dumnezeu să facem asta, să ştiţi că se schimbă lumea în jurul nostru”.

„Urmaţi exemplul Sfântului Calinic şi modul cum vă raportaţi unii la alţii, cum vă faceţi bine unii altora, cum vă ocrotiţi unii pe alţii. Nu vă temeţi unii de alţii. Lucraţi fiecare pentru binele celorlalţi şi atunci o să fim cu adevărat cinstitori ai lui Dumnezeu, ai Sfântului Calinic şi ai tuturor sfinţilor”, a afirmat în încheiere PS Sofian.

 

Alături de PS Sofian și preotul paroh Iulian Mihai, a slujit părintele diacon George Țapciuc de la Centrul Bisericesc din Munchen.

 

 

IMG_0550
IMG_0558
IMG_0568
IMG_0588

IMG_0629
IMG_0632
IMG_0642
IMG_0652

IMG_0656
IMG_0690
IMG_0705
IMG_0742

IMG_0743
IMG_0745
IMG_0801
IMG_0836

IMG_0845
IMG_0846
IMG_0886
IMG_0888

IMG_0891
IMG_0915
IMG_0916
IMG_0928

IMG_0931
IMG_0935
IMG_0960
IMG_0970

IMG_0975
IMG_0996
IMG_1063
IMG_1105

IMG_1121
IMG_1126
IMG_1170
IMG_1178


Programul liturgic al lunii aprilie 2021 Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Articole pe același subiect

Afis conferinta George Enache_1

Arhivă știri

Părintele Arsenie Papacioc și Mișcarea Rugul aprins

pastorala-prima-duminica-din-postul-Craciunului-2024-coperta-TIPAR_page-0001-1-890x634.jpg

Arhivă știri, Article duhovnicești

Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică din Postul Nașterii Domnului 2024

2023.04.12Icoana_Invierii_Catedrala-1024x519-1024x585

Arhivă știri

Pastorala Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim la Praznicul Învierii Domnului, 2024

Articole recente

  • Programul liturgic al lunii mai 2025
  • Programul liturgic al lunii aprilie 2025
  • Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei 2025
  • Programul slujbelor pe luna martie 2025
  • Acatistul Sfântului Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului, Tămăduitorul cancerului şi al tuturor bolilor şi biruitorul demonilor

Parohia Ortodoxă Sfântul Calinic de la Cernica din Ingolstadt

Parohia “Sf. Ierarh Calinic de la Cernica” Ingolstadt
contact@parohia-ingolstadt.de | 08709 674 14 18 | 0177 896 52 02
Slujbele se țin la următoarea adresă: Regensburger Str. 192, 85055 Ingolstadt, Germania 48.769507, 11.471800

Termeni și condiții