Parohia Ingolstadt
Sfântul Calinic de la Cernica

  • Home
  • Arhivă știri
  • Parohia
    • Preotul
    • Viața Sf. Calinic de la Cernica
    • Acatistul Sf. Calinic de la Cernica
  • Program
  • Școala parohială
  • Media
    • Foto
    • Video
  • Biblioteca
    • Evanghelii duminicale
    • Pateric
    • Dicționar
    • Prezentare de carte
  • Donații
  • Contact
  • Deutsch
sfestanie
27 martie 2019

Aghiasma mică sau sfințirea apei

Article duhovnicești

Cea mai de seamă dintre ierurgiile privitoare la lucruri şi, totodată, cea mai frecventă în activitatea liturgică a preotului, este aghiasma sau sfinţirea apei. Ea se săvârşeşte cel mai des, deoarece apa a fost considerată totdeauna ca una dintre cele patru stihii sau elemente constitutive primordiale ale cosmosului (apa, pământul, aerul şi focul) şi este, totodată, elementul natural cel mai util şi cel mai folosit în viaţa casnică şi gospodărească a omului.

Cuvântul grecesc aghiasmă însemnă sfinţire. La noi, prin acest termen se înţeleg atât apa sfinţită, cât şi slujba sfinţirii. Aghiasma mică se mai numeşte şi sfeştanie (cuvânt slavon), care înseamnă luminare sau slujba luminării, pentru că la început se înţelegea prin el numai Aghiasma cea Mare, care se săvârşeşte la Bobotează, sărbătoare care se mai numeşte şi ziua luminilor sau a luminării, deoarece în această zi se botezau odinioară catehumenii.

Aghiasma mică se săvârşeşte în Biserică şi prin case, iar uneori chiar la râuri şi fântâni (izvoare), în grădini, ţarine sau în orice loc curat şi cuviincios, la cererea şi trebuinţa credincioşilor.

În Biserică, Aghiasma mică se săvârşeşte de regulă la fiecare zi întâi a lunii, mai ales la 1 august (începutul postului Adormirii Maicii Domnului), 1 septembrie (începutul anului bisericesc), precum şi în Vinerea din Săptămâna Luminată (Izvorul Tămăduirii).

Originea obiceiului de a face sfinţirea apei la fiecare început de lună nouă trebuie căutată în dorinţa Bisericii de a înlocui, printr-un serviciu religios creştin, obiceiurile păgâneşti de la serbările lunilor noi, pe care le-au preluat şi creştinii şi împotriva cărora au luptat unii dintre Sfinţii Părinţi şi unele din sinoade.

În unele părţi (ca de exemplu, în Bucovina), sfinţirea mică a apei se face şi în ziua injumătăţirii Praznicului Cincizecimii (adică miercuri în săptămâna a patra după Paşti), pentru că atunci ar fi vorbit Domnul cu samarineanca despre apa cea vie, la puţul lui Iacov (Ioan 4, 5-38), precum şi la unele sărbători mari, la hramul bisericilor şi în Lunea Paştilor. În biserici, aghiasma se face de obicei după Sfânta Liturghie, fie la sfarşitul Utreniei, fie chiar după Cântarea a 6-a a Canonului Utreniei, ca în Săptămana Luminată (în Lunea Paştilor sau în Vinerea Izvorului Tămăduirii).

În case (sau la râuri şi izvoare), sfinţirea apei se săvârşeşte ori de câte ori cer credincioşii. Se obişnuieşte mai ales în zilele de post: miercuri şi vineri dimineaţa (uneori, şi luni), pe nemâncate, şi de preferinţă în cursul posturilor de durată (de exemplu, în prima şi în ultima săptămână din Postul Mare), apoi la datele din cursul anului indicate mai sus (1 august, Vinerea Izvorului Tămăduirii), precum şi în anumite momente şi ocazii din viaţa casnică a omului (ca de exemplu, la mutarea în casă nouă sau la inaugurarea ei, la sfinţirea fântânii şi a izvoarelor, a icoanelor, a cimitirului etc.).

(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 367-368)

Pomenirea morților în timpul Postului Mare Programul slujbelor pe luna aprilie 2019

Articole pe același subiect

sfantul-teodor-tiron1

Article duhovnicești

Sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron

coliva w

Article duhovnicești

Sâmbăta morților sau „Moșii de iarnă”

Sedinta-solemna-Sinod-Fotografie-Grup-copy-1-890x593

Arhivă știri, Article duhovnicești

Pastorala Sfânuui Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima duminică a Postului Nașterii Domnului din anul 2025

Articole recente

  • Programul liturgic al lunii aprilie 2026
  • Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei 2026
  • Sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron
  • Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul
  • Programul liturgic al lunii martie 2026

Parohia Ortodoxă Sfântul Calinic de la Cernica din Ingolstadt

Parohia “Sf. Ierarh Calinic de la Cernica” Ingolstadt
contact@parohia-ingolstadt.de | 0177 896 52 02
Slujbele se țin la următoarea adresă: Regensburger Str. 192, 85055 Ingolstadt, Germania 48.769507, 11.471800

Termeni și condiții