Sfântul Willibald de Eichstätt

Născut în anul 700 în localitatea Wessex din Anglia, Willibald a fost un misionar anglo-saxon pe teritoriul Germaniei de astăzi. Unii afirmă că a fost unul dintre nepoţii Sf. Bonifatie. Sf. Willibald este cel care a înfiinţat episcopia de Eichstätt şi mai multe mănăstiri. El este pomenit în fiecare an la data de 7 iulie de către Bisericile ortodoxă şi catolică. Informaţii despre viaţa acestui sfânt ne oferă o biografie scrisă în jurul anului 778 de către Hugeburg, o călugăriţă din mănăstirea Heidenheim. Această biografie nu ne oferă date foarte exacte referitoare la copilăria şi părinţii lui Willibald. Cel mai vechi manuscris care se păstrează despre Sf. Willibald datează din jurul anului 800.

În orice caz Willibald s-a născut în jurul anului 700 ca prim copil al unei familii anglo-saxone creştine în Wessex, în sudul Angliei. Mai târziu, începând cu secolul al XII-lea sunt numiţi şi părinţii săi cu numele, Richard şi Wuna (Wina). Dintre cei cinci fraţi ai lui Willibald, doar doi dintre ei sunt pomeniți și ei cu numele: Wunibald (şi Wynnebald) şi Walburga. O mare parte din copilărie Willibald şi-a petrecut-o la mănăstirea Waldheim (Waltham) în sudul Angliei.

Anii de pelerinaj

În vara anului 720 Willibald însoţit de tatăl său şi de fratele său, Wunibald, a plecat într-un pelerinaj la Roma. În biografia dedicată lui Willibald de către Hugeburc sunt amintite nu mai puţin de 77 de localităţi şi 13 nume legate de acest pelerinaj. Descrierea aceasta este una foarte interesantă, chiar dacă în redactarea biografiei călugăriţa Hugeburg a comis unele greşeli, cum ar fi, spre exemplu, faptul că pelerinii au intrat pe teritoriul Italiei şi doar după aceea au trecut Alpii.

O localitate din Italia este amintită în mod special în biografie: Lucca. Aici a trecut la cele veşnice tatăl lui Willibald, fiind înhumat în biserica Sf. Frigdianus.

La data de 11 noiembrie 720, ziua închinată de către Biserică Sf. Martin, pelerinii au ajuns la Roma, vizitând mai întâi biserica din Lateran şi apoi pe cea închinată Sf. Petru. După cele câteva zile sau săptămâni petrecute la Roma, Willibald însoţit de o parte din prietenii săi, a continuat pelerinajul, plecând spre Ţara Sfântă, trecând prin Sicilia. Între anii 723-727 pelerinii au vizitat Ţara Sfântă, petrecând multă vreme la Ierusalim. La întoarcere s-au oprit vreo doi ani la Constantinopol (între 727-729), unde au trăit ca zăvorâți în apropierea bisericii închinate Sf. Apostoli, făcând apoi o călătorie scurtă şi la Niceea.

Călugăr în renumita mănăstire de la Montecassino

Între anii 729 şi 739 Willibald a contribuit la ridicarea spirituală, dar și materială a mănăstirii de la Montecassino, înființată de către Sf. Benedict, care fusese distrusă, având aici mai multe ascultări între care amintim pe cele de portar şi apoi de eclesiarh.

În anul 739 la rugămintea unchiului său Winfried-Bonifatie a fost trimis de către papa Grigorie al III-lea (731-741) pentru a-l ajuta pe acesta în lucrarea misionară de pe teritoriul Germaniei de astăzi. Se pare că într-o discuţie purtată cu papa înainte de plecare, Willibald i-a explicat acestuia pe larg situaţia creştinilor din Ţara Sfântă. După Paştile anului 740 Willibald a plecat spre Germania, făcând un scurt popas la Lucca, pentru a se reculege la mormântul tatălui său.

Hirotonia întru preot şi apoi episcop

Este cunoscut faptul că nobilul bavarez Suidger i-a dăruit Sf. Bonifatie un teren în regiunea Eichstätt (regio Eihstat) pentru a-l folosi ca centru al misiunii sale. În Eichstätt, într-un loc pustiu în care se păstrase o bisericuţă închinată Sf. Fecioare Maria, Willibald a fost hirotonit preot la data de 22 sau 23 iulie 740, de către Bonifatie în prezenţa ducelui Suidger. Un an mai târziu, pe 21 sau 22 octombrie 741, Bonifatie l-a hirotonit episcop în localitatea Sülzenbrücken, la sud de Erfurt, regiune în care şi fratele lui Willibald, Wunibald, desfăşura o activitate misionară, fiind hirotonit episcop tot de către unchiul său, Bonifatie, în prezenţa episcopilor Burkhard de Würzburg şi Witta de Büraberg.

Stareţ al mănăstirii şi episcop de Eichstätt 

Însoţit de trei prieteni din Roma, Willibald şi-a început actvitatea la Eichstätt. În anul 741 Willibald a ridicat o mănăstire, care a devenit mai apoi centrul activităţii misionare pentru teritoriile bavarez, şvab şi franc. Willibald se considera a fi un episcop aparţinând Regatului franc.

În faţa mănăstirii din Eichstätt Willibald a lăsat să fie ridicată o biserică episcopală pe locul căreia se află astăzi catedrala din Eichstätt, care-i poartă numele. De acolo a desfăşurat o activitate misionară remarcabilă. În luna aprilie a anului 742 a participat la un sinod (Concilium Germanicum) ţinut de episcopii franci din estul Regatului. Sinodul a fost convocat de către majordomul Carlmann. Acesta a decretat apoi deciziile sinodului ca legi pentru întreaga populaţie. La acest sinod au mai luat parte pe lângă Bonifatie, alţi şase episcopi: Burgardum de Würzburg, Regenfridum de Köln, Willibald de Eichstätt, Dadanum de Erfurt şi Eddanum de Strassburg.

La data de 1 mai 743 a fost ținut un nou sinod, de această dată în localitatea Les Estinnes, în teritoriul controlat de către Carlomann. Probabil, la sinod a participat şi Willibald, deşi nu s-a păstrat o listă completă a participanţilor. La începutul anului 745 a avut loc un sinod general al episcopatului franc. La acest sinod a fost hotărâtă înfiinţarea Arhiepiscopia de Köln, iar episcopul Gewilib de Mainz a fost depus. Willibald a fost, de asemenea, unul dintre participanţi.

Willibald este amintit în scrisoarea a 73-a a lui Bonifatie, dar şi într-o scrisoare de ameninţare a acestuia şi a episcopilor săi (Wera, Burghard, etc.), adresată regelui Ethelbald. Din anul 750 Willibald l-a sprijinit pe călugărul anglo-saxon Sola să ridice mănăstirea din Husen, mai târziu Solnhofen. Între anii 751-752 împreună cu Wunibald, Willibald a ridicat mănăstirea din Heidenheim în Gan Sualafeld. Se pare că în anul 753 Willibald l-a întâlnit ultima dată pe marele misonar Bonifatie, unchiul său.

Asociaţia de rugăciune a clerului

 În anul 762 episcopii Willibald de Eichstätt, Chrodegard şi Mengingard au făcut parte dintre cei care au hotărât să înfiinţeze o asociaţie de rugăciune a clerului, prin testamentul de la Attigny. Conform celor susţinute de către Dr. Heinrich Wagner, prima biografie despre Sf. Bonifatie a fost redactată de către Willibald la îndemnul episcopilor Lullus de Mainz şi Megingand de Würzburg. Această primă biografie (Vita prima) se pare că a scris-o între 755-756 şi 768.

În anul 768 când episcopul Megingand s-a hotărât să renunţe la demnitatea de episcop, arhiepiscopul Lullus şi Willibald au fost cei numiţi să se ocupe de numirea succesorului acestuia. În anul 777 Willibald a ridicat rămăşiţele pământeşti ale fratelui său Wunibald, în Heidenheim, mort în anul 761, iar un an mai târziu a sfinţit acolo o nouă biserică. În anul 780 a fost terminată ridicarea celei de-a doua mănăstiri din episcopia sa. Un an mai târziu, Willibald a luat parte la sfinţirea mănăstirii din Neustadt am Main, la care au participat arhiepiscopul Lullus şi regele franc Carol cel Mare.

La data de 7 iulie 787 (după unii 788) Willibald a trecut la cele veşnice, fiind înhumat în cripta bisericii sale din Eichstätt, urmaş al său fiind ales Gero.

Canonizarea şi cinstirea Sf. Willibald

În anul 989 rămăşiţele pământeşti ale sfântului Willibald au fost aşezate într-o nouă criptă, situată pe latura vestică a catedralei. În Evul Mediu relicvele sale au mai fost mutate de trei ori: în 1256 (aşezate în noua catedrală), în 1269 (aşezate într-un relincvar în partea vestică a catedralei) şi în 1745.

În afară de osemintele păstrate în relincvare, din anul 1745 (an în care s-au sărbătorit o mie de ani de la înfiinţarea episcopiei de Eichstätt) se mai păstrează moaşte ale sale şi într-o cutie de sticlă aşezată într-un sarcofag de marmură în catedrala care-i poartă numele.

Sf. Willibald, rudă a Sf. Bonifatie și mare misionar pe pământul Germaniei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii!

Pr. drd. Alexandru Nan