Sfântul Maslu
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi; Doamne, curăţeşte păcatele noastre; Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău. Doamne miluieşte (de trei ori).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne miluieşte (de 12 ori).
Apoi :
Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru!
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.
Psalmul 50
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu Duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele. Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile-de-tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
Cântarea I
Stih: Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robii Tăi.
Cu untdelemnul îndurării Tale, Stăpâne, mângâind pururea sufletele şi trupurile oamenilor şi păzind prin untdelemn pe credincioşi, Însuţi şi acum, prin untdelemn, miluieşte pe cei ce caută scăpare la Tine.
Stih: Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robii Tăi.
De mila Ta, Stăpâne, este plin tot pământul; pentru aceasta, cu untdelemnul Tău cel dumnezeiesc fiind unşi astăzi, cerem cu credinţă să ni se dea nouă mila Ta cea mai presus de minte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Iubitorule de oameni, Care ai poruncit, cu milostivire apostolilor Tăi, să plinească ungerea Ta cea sfântă peste robii Tăi cei neputincioşi, pentru rugăciunile lor, miluieşte-ne pe toţi cu ungerea Ta.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Una curată, ceea ce ai îmbogăţit adâncul păcii cu rugăciunile tale cele de-a pururea către Dumnezeu, izbăveşte pe robii tăi de toate neputinţele şi necazurile, ca neîncetat să te mărească pe tine.
Cântarea a 3-a
Stih: Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robii Tăi.
Tu însuţi, Cel ce eşti minunat şi milostiv pentru oamenii cei credincioşi, dă, Hristoase, acestora ce bolesc, harul Tău de sus.
Stih: Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robii Tăi.
Stâlparea cea de măslin ai arătat-o odinioară spre încetarea potopului, prin milostivirea Ta cea dumnezeiască; mântuieşte, Doamne, prin untdelemnul Tău cel sfânt, şi pe aceştia ce pătimesc.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu luminarea luminii celei dumnezeieşti, luminează cu mila Ta, Hristoase, pe aceştia ce prin ungere vin acum, cu credinţă, spre mila Ta.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Caută de sus cu bunăvoinţă, Maica Făcătorului a toate, şi, cu rugăciunile tale, dezleagă suferinţa cea amară a acestora ce bolesc.
Sedealna:
Cel ce eşti izvor dumnezeiesc al milei şi adânc al marii milostiviri, Îndurate, arată râurile milei Tale celei dumnezeieşti şi tămăduieşte pe toţi; revarsă izvoarele cele bogate ale minunilor şi spală pe toţi; că, la Tine pururea alergând, cu căldură cerem har.
Doctorul şi ajutătorul celor ce sunt în dureri, Izbăvitorul şi Mântuitorul, celor neputincioşi, Însuţi Stăpâne al tuturor şi Doamne, dăruieşte tămăduire neputincioşilor robilor Tăi; îndură-Te şi miluieşte-i pe aceştia care mult au greşit şi-i izbăveşte de păcate, Hristoase, ca să slăvească puterea Ta cea dumnezeiască.
Cântarea a 4-a:
Stih: Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robii Tăi.
Mântuitorule, Cel ce eşti mirul cel nestricăcios şi vărsat prin har, care curăţeşte lumea, îndură-Te şi miluieşte-i pe aceştia ce-şi ung, cu credinţă în Dumnezeirea Ta, rănile cele trupeşti.
Stih: Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robii Tăi.
Însemnând acum pe robii Tăi, cu bucuria peceţii Tale, fă, Stăpâne, simţurile lor intrare de netrecut şi de necuprins pentru toate puterile cele potrivnice.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cel ce ai poruncit ca bolnavii să cheme pe sfinţii Tăi slujitori şi să se tămăduiască prin rugăciunile lor şi prin ungerea cu untdelemnul Tău, Iubitorule de oameni, mântuieşte cu mila Ta pe aceştia ce pătimesc.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară preasfântă, ceea ce eşti acoperământ tare şi păzitoare, liman şi zid, scară şi turn, miluieşte şi tămăduieşte pe aceşti bolnavi, că la tine au alergat.
Cântarea a 5-a:
Stih: Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robii Tăi.
Cel ce eşti adâncul milei, Bunule, miluieşte, Milostive, cu mila Ta cea dumnezeiască, ca un îndurat, pe aceştia ce pătimesc.
Stih: Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robii Tăi.
Cel ce sfinţeşti de sus în chip tainic sufletele şi trupurile noastre, prin semnul dumnezeiesc al peceţii Tale, Hristoase, cu mila Ta tămăduieşte pe toţi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Preabunule Doamne, Cel ce, cu dragostea Ta cea negrăită, ai primit ungerea cu mir de la desfrânata, îndură-Te de robii Tăi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Ceea ce eşti întru totul lăudată, curată, preabună stăpână, îndură-te de cei ce se ung cu untdelemnul cel dumnezeiesc şi miluieşte pe robii tăi.
Cântarea a 6-a:
Stih: Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robii Tăi.
Iubitorule de oameni, Cel ce ai arătat prin cuvintele Tale ungerea împăraţilor prin untdelemn şi ai desăvârşit aceasta şi semnul peceţii Tale pentru arhierei, mântuieşte, ca un îndurat, şi pe aceştia care pătimesc.
Stih: Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robii Tăi.
Demonii cei cumpliţi să nu se atingă de aceştia ce-şi însemnează simţurile cu ungere dumnezeiască, Mântuitorule, ci îi apără pe dânşii cu acoperământul slavei Tale.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Tinde mâna Ta din înălţime, Iubitorule de oameni, şi, sfinţind untdelemnul Tău acesta, Mântuitorule, dă-l robilor Tăi spre sănătate şi izbăvire de toate bolile.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Maica Făcătorului, te-ai arătat în casa Dumnezeului tău măslin roditor, prin care lumea s-a umplut de milă. Pentru aceasta mântuieşte cu mângâierea rugăciunilor tale pe aceştia ce pătimesc.
Condac
Cel ce eşti izvorul milei, Preabunule, izbăveşte de toată suferinţa pe aceştia ce cad cu credinţă fierbinte la mila Ta cea negrăită, Îndurate, şi, uşurându-le neputinţele, dă-le dumnezeiescul har de sus.
Cântarea a 7-a:
Stih: Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robii Tăi.
Tu, Mântuitorule, Cel ce eşti singurul Dumnezeu, Care, cu mila şi cu îndurările Tale, tămăduieşti tuturor patimile sufletelor şi zdrobirile trupurilor, Însuţi vindecă şi pe aceştia ce pătimesc în neputinţe, tămăduindu-i.
Stih: Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robii Tăi.
Când se vor mirui capetele tuturor cu ungerea untdelemnului, Hristoase Doamne, acestora care cer milă de Tine dăruieşte-le, cu mila Ta cea bogată, roada bucuriei şi a izbăvirii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Sabie împotriva diavolilor este pecetea Ta, Mântuitorule; iar prin rugăciunile preoţilor, foc care mistuieşte patimile sufleteşti; pentru aceasta, cu credinţă, Te lăudăm pe Tine noi cei ce am primit vindecare.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Pe tine, cea care ai purtat în pântece pe Cel ce ţine toate în palmă şi L-ai întrupat în chip minunat, după cum a bineplăcut lui Dumnezeu, te rugăm, Maica lui Dumnezeu, fă-L milostiv pe Acela spre aceştia care pătimesc.
Cântarea a 8-a
Stih: Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robii Tăi.
Miluieşte-ne pe toţi, Mântuitorule, după mare şi dumnezeiască mila Ta, că pentru aceasta ne-am adunat noi toţi, ca închipuind cu taină coborârea îndurărilor Tale, să aducem, cu credinţă, ungere cu untdelemn robilor Tăi, pe care tămăduieşte-i cu puterea Ta.
Stih: Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robii Tăi.
Cu curgerile milei Tale, Hristoase, şi cu ungerile preoţilor Tăi, spală, Doamne, ca un îndurat, durerile, rănile şi apăsările chinurilor acestora ce sunt chinuiţi de suferinţele patimilor, ca, fiind mântuiţi, să Te slăvească pe Tine cu mulţumire.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Să nu îndepărtezi, Stăpâne, mila Ta de la noi, cei ce însemnăm chipul plecăciunii celei de sus şi al bucuriei, şi să nu treci cu vederea pe cei ce cu credinţă strigă pururea: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preacurată, firea a primit, ca o preamărită cunună, naşterea ta cea dumnezeiască, care opreşte şi biruieşte, cu puterea ei, taberele vrăjmaşilor. Pentru aceasta, fiind încununaţi cu podoabele cele luminoase ale darurilor tale, pe tine te lăudăm întru tot cântată, stăpână.
Cântarea a 9-a:
Stih: Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robii Tăi.
Caută din cer, Îndurate, şi arată mila Ta tuturor; trimite acum, prin ungerea cea dumnezeiască a preoţilor, ajutorul Tău şi tăria Ta celor ce aleargă la Tine, Iubitorule de oameni.
Stih: Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robii Tăi.
Am văzut cu bucurie, Mântuitorule, preabunule, untdelemnul cel sfânt, pe care l-ai primit, prin dumnezeiasca Ta pogorâre mai mult decât cei ce se împărtăşesc de el şi îl dai în chip văzut celor ce se împărtăşesc de baia cea dumnezeiască.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Mântuitorule, îndură-Te, miluieşte, izbăveşte de chinuri şi de dureri, şi apără de săgeţile celui viclean pe robii Tăi, tămăduindu-le, ca un stăpân milostiv, sufletele şi trupurile cu harul cel dumnezeiesc.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Fecioară, primind cântări şi rugăciuni de la robii tăi, izbăveşte, Preacurată, de patimi cumplite şi de dureri, cu rugăciunile tale, pe cei ce prin noi aleargă la acoperământul tău cel dumnezeiesc.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii; care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Luminânda
Cu milă caută, cu ochiul Tău, Bunule, spre rugăciunea noastră, a celor ce ne-am adunat astăzi în biserică Ta cea sfântă, ca să ungem cu untdelemnul cel dumnezeiesc pe neputincioşii robii Tăi.
La Laude
Ai dat harul Tău, prin apostolii Tăi, lesne Iertătorule şi Iubitorule de oameni, ca să tămăduiască, cu untdelemnul Tău cel sfânt, rănile şi bolile tuturor. Pentru aceasta şi acum, ca un îndurat, pe cei ce vin cu credinţă sfinţeşte-i, miluieşte-i, tămăduieşte-i prin untdelemnul Tău, de toată neputinţa, şi-i învredniceşte, Doamne, de desfătarea Ta cea nestricăcioasă
Cel ce, ca un îndurat, însemnezi, cu mâna Ta cea nevăzută, simţurile noastre prin untdelemnul Tău cel dumnezeiesc, caută din cer, Cel ce eşti necuprins cu mintea, spre cei ce aleargă spre Tine cu credinţă şi cer iertare greşelilor, şi dăruieşte-le tămăduire sufletului şi trupului, ca să te preaslăvească pe Tine cu dragoste, slăvind puterea Ta.
Prin ungerea untdelemnului Tău şi prin atingerea preoţilor, Iubitorule de oameni, sfinţeşte de sus pe robii Tăi; izbăveşte-i de boli şi de întinăciunea sufletului; curăţeşte-i, spală-i, Mântuitorule, şi fereşte-i de tot felul de sminteli, uşurează-le durerile, izgoneşte-le nevoile şi le risipeşte necazurile, ca un milostiv şi îndurat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Pe tine te rog, preacurat palat al Împăratului ceresc, ceea ce eşti mult lăudată, curăţeşte mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate şi o fă locaş înfrumuseţat Treimii celei dumnezeieşti, ca, mântuit fiind eu, netrebnicul robul tău, să slăvesc puterea şi mila ta cea nemăsurată
Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru.., Că a Ta este împărăţia…
Troparul
Unule, Cel ce eşti grabnic spre ajutor, Hristoase, arată de sus grabnică cercetare robilor Tăi, celor ce pătimesc; izbăveşte-i de boli şi de durerile cele amare; ridică-i ca să Te laude şi să Te slăvească neîncetat, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.
Preotul protos ia Sfânta Evanghelie şi făcând cu ea semnul Sfintei Cruci deasupra vasului cu untdelemn dă binecuvântarea, după care rosteşte ectenia mare.
Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
În pace Domnului să ne rugăm.
Doamne, miluieşte (după fiecare cerere).
Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
Pentru sfânta biserica aceasta şi pentru cei ce cu credinţă, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să se binecuvânteze untdelemnul acesta (aici binecuvintează toţi preoţii untdelemnul), cu puterea, cu lucrarea şi cu venirea Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm.
Pentru robii lui Dumnezeu (N), pentru cercetarea lor cea întru Dumnezeu şi pentru ca să vină peste dânşii harul Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să fie izbăviţi ei şi noi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.
Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule , cu harul Tău.
Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenindu-o (Corul: Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!), pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Ţie Doamne!
Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinarea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
Binecuvântarea untdelemnului
Preotul: Domnului să ne rugăm.
Corul: Doamne miluieşte.
Doamne, Care, cu mila şi cu îndurările Tale, tămăduieşti zdrobirile sufletelor şi ale trupurilor noastre, Însuţi, Stăpâne, sfinţeşte şi undelemnul acesta (în acest moment toţi preoţii binecuvântează untdelemnul), ca să fie, celor care se vor unge din el, spre tămăduire şi spre izbăvirea de toată patima şi întinăciunea trupului şi a sufletului şi de toată răutatea. Ca şi întru aceasta să se preaslăvească preasfânt numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.( de 7 ori ).
Tropare
Unule, Cel ce eşti grabnic spre ajutor, Hristoase, arată de sus grabnică cercetare robilor Tăi, celor ce pătimesc; izbăveşte-i de boli şi de durerile cele amare; ridică-i ca să Te laude şi să Te slăvească neîncetat, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.
Fiind orbit la ochii sufletului, vin la Tine, Hristoase, ca şi orbul cel din naştere, strigând către Tine cu pocăinţă: Tu eşti lumina cea strălucitoare a celor dintru întuneric.
Doamne, sufletul meu cel slăbit cu multe feluri de păcate şi cu fapte netrebnice, ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul; ca, fiind mântuit, să strig Ţie: îndură-Te, Hristoase, şi dă-mi tămăduire.
Cel ce ca ucenic al Domnului ai primit, o, drepte, Evanghelia, cel ce, ca mucenic, ai cununa cea veşnică şi, ca rudă a Domnului, ai îndrăznirea, iar, ca ierarh, ai mijlocirea, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Dumnezeu, Cuvântul cel Unul Născut al Tatălui, Care a venit la noi în zilele mai de pe urmă, te-a arătat pe tine, minunate Iacov, întâi păstor şi dascăl al Ierusalimului şi iconom credincios al tainelor duhovniceşti. Pentru aceasta toţi te cinstim, apostole.
În Mira, sfinte, sfinţitor te-ai arătat; că Evanghelia lui Hristos plinind-o, cuvioase, ţi-ai pus sufletul pentru poporul tău; mântuit-ai pe cei nevinovaţi din moarte. Pentru aceasta te-ai sfinţit, ca un mare tăinuitor al harului lui Dumnezeu.
Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine, cel ce ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat şi la luptă îndrăzneţ ai făcut pe Nestor, aşa, Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.
Purtătorule de chinuri, Sfinte şi tămăduitorule Pantelimon, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de păcate sufletelor noastre.
Sfinţilor cei fără de arginţi şi făcătorilor de minuni, cercetaţi neputinţele noastre; în dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă.
Măririle tale, iubitorule de feciorie, cine le va spune? Că izvorăşti minuni şi verşi tămăduiri şi te rogi pentru sufletele noastre, ca un cuvântător de Dumnezeu şi de Hristos preaiubit.
Ceea ce eşti rugătoare caldă şi zid nesurpat, izvor de milă şi lumii scăpare, cu osârdie strigăm către tine: Născătoare de Dumnezeu stăpână, vino degrab şi izbăveşte pe noi din nevoi, ceea ce singură eşti grabnic ajutătoare.
Ungerile
Apostolul (1)
Preotul: Să luăm aminte. Pace tuturor!
Citeţul: Şi duhului tău. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit şi noi întru Tine.
Stih: Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul. Celor drepţi se cuvine laudă.
Preotul: Înţelepciune!
Citeţul: Din Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacob, citire: (V, 10-16)
Preotul: Să luăm aminte!
Fraţilor, luaţi ca pildă de suferinţă şi de îndelungă-răbdare, pe proorocii care au grăit în numele Domnului. Iată, noi fericim pe cei ce au răbdare: aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut sfârşitul hărăzit lui de Domnul; că Mult-milostiv este Domnul şi îndurător. Iar înainte de toate fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu orice alt jurământ, ci să vă fie vouă ce este da, da, şi ce este nu, nu, ca să nu cădeţi în judecată. Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmi. Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi, de va fi făcut păcate, se vor ierta lui. Mărturisiţi-vă, deci, unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului.
Preotul: Pace ţie…, Citeţul: Şi duhului tău. Aliluia, aliluia, aliluia.
Evanghelia (1)
Preotul: Înţelepciune, drepţi, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor!
Corul: Şi duhului tău.
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Luca, citire: (X, 25- 37)
Corul: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.
Preotul: Să luămaminte!
În vremea aceea, a venit la Iisus un învăţător de Lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa cea veşnică? Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău; iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei fi viu. Dar el, vrând să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin şi, punându-l pe dobitocul său, l-a adus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care dintre aceşti trei ţi se pare a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.
Corul: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.
Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Doamne, miluieşte! ( de 3 ori )
Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu (N), şi pentru ca să li se ierte lor toată greşeala cea de voie şi fără de voie.
Doamne, miluieşte! ( de 3 ori )
Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
Rugăciunea (1)
Preotul: Domnului să ne rugăm.
Corul: Doamne miluieşte.
Preotul: Cel ce eşti fără de început şi fără de sfârşit, Sfinte al sfinţilor, Care ai trimis pe Unul Născut Fiul Tău să tămăduiască toată boala şi neputinţa sufletelor şi trupurilor noastre, trimite Duhul Tău cel Sfânt şi sfinţeşte untdelemnul acesta şi-l fă robilor Tăi acestora (N), care se vor unge, spre izbăvire desăvârşită de păcatele lor şi spre moştenirea împărăţiei cerurilor. Că Tu eşti Dumnezeu mare şi minunat, Care păzeşti legământul Tău şi dai mila Ta celor ce Te iubesc pe Tine; Cel ce dai izbăvire de păcate prin Sfânt Pruncul Tău, Iisus Hristos; Care ne-ai renăscut pe noi din păcat; Cel ce luminezi orbii şi ridici pe cei căzuţi; Care iubeşti pe cei drepţi şi pe cei păcătoşi miluieşti; Cel ce ne-ai scos din întuneric şi din umbra morţii, zicând celor din legăturile iadului: ieşiţi, şi celor din întuneric: descoperiţi-vă. Că a strălucit în inimile noastre lumina cunoştinţei Unuia Născut Fiului Tău, de când S-a arătat pentru noi pe pământ şi cu oamenii împreună a vieţuit. Şi celor ce L-au primit, le-ai dat putere să se facă fiii lui Dumnezeu prin baia naşterii din nou, dăruindu-ne înfierea şi făcându-ne părtaşi biruinţei asupra diavolului. Pentru că n-ai binevoit a ne curăţi prin sânge, ci ai dat şi în untdelemnul sfinţit chipul Crucii, ca să ne facem noi turmă lui Hristos, preoţie împărătească, neam sfânt, curăţindu-ne cu apă şi sfinţindu-ne cu Duhul cel Sfânt. Însuţi, Stăpâne Doamne, dă-ne har spre slujba Ta aceasta, precum ai dat lui Moise slugii Tale şi lui Samuel iubitului Tău şi lui Ioan alesului Tău şi tuturor celor ce au bineplăcut Ţie în fiecare neam şi neam. Aşa fă-ne şi pe noi să fim slujitori ai legii Tale celei noi a Fiului Tău, prin untdelemnul acesta, pe care sfinţeşte-l cu scump Sângele Său, ca, dezbrăcându-ne de poftele cele lumeşti, să murim păcatului şi să viem dreptăţii, îmbrăcându-ne în Domnul nostru Iisus Hristos, prin ungerea cu sfinţenia ce va fi adusă untdelemnului acesta. Facă-se, Doamne, untdelemnul acesta, untdelemn de bucurie, untdelemn de sfinţenie, îmbrăcăminte împărătească, pavăză puternică izbăvitoare de toată lucrarea diavolească, pecete nestricată, bucurie a inimii, veselie veşnică. Ca şi cei care se vor unge cu untdelemnul acesta al înnoirii, să fie de temut pentru cei potrivnici şi să strălucească în strălucirile sfinţilor Tăi, neavând întinăciune ori prihană, să fie primiţi în odihna Ta cea veşnică şi să ia plata chemării celei de sus. Că Ţie se cuvine să ne miluieşti şi să ne mântuieşti pe noi, Dumnezeule, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Unuia-Născut Fiului Tău şi Preasfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
După această rugăciune preotul unge cu untdelemn pe bolnavi, timp în care strana cântă următorul tropar (glas 8).
Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta ne-ai dat-o nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii i-ai sculat şi moartea o ai surpat. Pentru aceea ne închinăm îngropării Tale şi învierii.
În timp ce face ungerea, preotul spune această rugăciune:
Părinte Sfinte, doctorul sufletelor şi al trupurilor, Care ai trimis pe Unul-Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, să vindece toată boala şi să răscumpere din moarte, tămăduieşte pe robii Tăi aceştia (N) de neputinţa trupească şi sufletească ce i-a cuprins şi fă-i să vieze prin harul Hristosului Tău; pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; cu folosirile cinstitelor, cereştilor celor fără de trup puteri; pentru rugăciunile cinstitului, măritului prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; ale sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor apostoli; ale sfinţilor măriţilor şi bunilor biruitori mucenici; ale sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor noştri părinţi; ale sfinţilor şi tămăduitorilor fără de arginţi Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon şi Ermolae, Samson şi Diomid, Mochie şi Anichit, Talaleu şi Trifon; ale sfinţilor, drepţilor şi dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana şi cu ale tuturor sfinţilor. Că Tu eşti izvorul tămăduirilor, Dumnezeule, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm împreună şi Unuia-Născut Fiului Tău şi Preasfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
Apostolul (2)
Preotul: Să luăm aminte. Pace tuturor!
Citeţul: Şi duhului tău. Tăria mea şi scăparea mea este Domnul şi s-a făcut mie spre mântuire.
Stih: Certându-mă m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat.
Preotul: Înţelepciune!
Citeţul: Din Epistola câtre Romani a Sfântului Apostol Pavel citire: (XV, 1-7)
Preotul: Să luăm aminte!
Citeţul:Fraţilor, datori suntem noi, cei tari, să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră; ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire. Că şi Hristos n-a căutat a Sa plăcere, ci precum este scris „Ocările celor ce te ocărăsc pe tine au căzut asupra mea”. Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura noastră, ca, prin răbdarea şi mângâierea care vin din Scripturi, să avem nădejde. Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos, pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, primiţi-vă sufleteşte unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu.
Preotul: Pace ţie…, Citeţul: Şi duhului tău. Aliluia, aliluia, aliluia.
Evanghelia (2)
Preotul: Înţelepciune, drepţi, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor!
Corul: Şi duhului tău.
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Luca citire: (XIX, 1-10)
Corul: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.
Preotul: Să luăm aminte!
În vremea aceea, trecea Iisus prin Ierihon şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.
Corul: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.
Miluieşte-ne pe noi…, Încă ne rugăm…, Că milostiv…, Amin.
Rugăciunea (2)
Preotul: Domnului să ne rugăm.
Corul: Doamne miluieşte.
Preotul: Dumnezeule cel Mare şi Preaînalt, Care eşti închinat de toată făptura, izvorul înţelepciunii şi adâncul cel necuprins al bunătăţii celei adevărate şi noianul cel nemărginit al milostivirii, Însuţi, Iubitorule de oameni, Stăpâne, Dumnezeul celor veşnice şi al celor minunate, pe Care nimeni dintre oameni nu poate să Te cuprindă cu gândul, caută şi ne auzi pe noi, nevrednicii robii Tăi; şi aici, unde aducem acest untdelemn în numele Tău cel mare, trimite darul Tău cel tămăduitor şi iertarea păcatelor, şi tămăduieşte pe robii Tăi cu mulţimea milei Tale. Aşa, Doamne, Cel ce eşti lesne iertător, Unule, Milostive şi Iubitorule de oameni, Căruia Îţi pare rău de răutăţile noastre; Cel ce ştii că gândul omului este plecat spre cele rele din tinereţile lui; Care nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu; Cel ce, pentru mântuirea păcătoşilor, Te-ai întrupat, Dumnezeu fiind, şi Te-ai făcut om pentru zidirea Ta; Tu eşti Cel ce ai zis: n-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, la pocăinţă; Tu eşti Cel ce ai căutat oaia cea rătăcită; Tu eşti Cel ce cu osârdie ai căutat drahma cea pierdută şi ai aflat-o; Tu eşti Cel ce a zis: pe cel care vine la Mine nu-l voi scoate afară; Tu eşti Cel ce nu Te-ai scârbit de păcătoasa care a spălat cu lacrimi cinstitele Tale picioare; Tu eşti Cel ce ai zis; de câte ori vei cădea scoală-te şi te vei mântui; Tu eşti Cel ce ai zis: bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte; Însuţi, îndurate Stăpâne, caută din înălţimea Ta cea sfântă, umbrindu-ne pe noi păcătoşii şi nevrednicii robii Tăi cu harul Sfântului Tău Duh în ceasul acesta şi trimite-l peste robii Tăi aceştia (N), care şi-au cunoscut păcatele şi au venit la Tine cu credinţă. Primindu-i cu iubirea Ta de oameni şi iertându-le orice au greşit cu cuvântul, cu lucrul, sau cu gândul, spală-i şi-i curăţeşte pe ei de tot păcatul. Şi vieţuind pururea împreună cu dânşii, păzeşte-i în ceilalţi ani ai vieţii lor, ca, umblând întru poruncile Tale, să nu mai fie ei batjocură diavolului, ca şi într-înşii să se slăvească preasfânt numele Tău. Că Ţie se cuvine să ne miluieşti şi să ne mântuieşti pe noi, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Şi se face ungerea, cântându-se troparul Doamne, armă…, şi rostindu-se rugăciunea Părinte Sfinte…, aşa cum s-a arătat după prima rugăciune.
Apostolul (3)
Preotul: Să luăm aminte. Pace tuturor!
Citeţul: Şi duhului tău. Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme?
Stih: Domnul este păzitorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa?
Preotul: Înţelepciune!
Citeţul: Din Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, citire:(XII, 27-31; XIII, 1-8)
Preotul: Să luăm aminte!
Fraţilor, voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare fiecare în parte. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni? Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească? Râvniţi însă la darurile cele mai bune. Şi vă arăt încă o cale care le întrece pe toate: De-aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.
Preotul: Pace ţie…, Citeţul: Şi duhului tău. Aliluia, aliluia, aliluia.
Evanghelia (3)
Preotul: Înţelepciune, drepţi, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor!
Corul: Şi duhului tău.
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire:(X, 1,5-8)
Corul: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.
Preotul: Să luăm aminte!
În vremea aceea, chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi tămăduiască orice boală şi orice neputinţă. Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi; ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, scoateţi afară pe demoni; în dar aţi luat, în dar să daţi.
Corul: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.
Miluieşte-ne pe noi…, Încă ne rugăm…, Că milostiv…, Amin.
Rugăciunea (3)
Preotul: Domnului să ne rugăm.
Corul: Doamne miluieşte.
Preotul: Stăpâne atotţiitorule, Împărate Sfinte, Cel ce pedepseşti şi nu omori, Care întăreşti pe cei neputincioşi şi ridici pe cei căzuţi; Cel ce îndreptezi chinurile cele trupeşti ale oamenilor, rugămu-ne Ţie, Dumnezeul nostru, ca să aduci mila Ta peste untdelemnul acesta şi peste cei care se ung din el în numele Tău, ca să le fie lor spre tămăduirea sufletului şi a trupului şi spre curăţie şi înlăturarea a toată patima şi a toată neputinţa şi boala şi a toată întinăciunea trupească şi sufletească. Aşa, Doamne, trimite din cer puterea Ta cea tămăduitoare; atinge-Te de trup, potoleşte-i fierbinţeala, uşurează-i suferinţele şi izgoneşte boala cea ascunsă. Fii tămăduitorul robilor Tăi acestora (N); ridică-i pe dânşii din patul durerii şi din aşternutul chinuirii. Dăruieşte-i pe dânşii sănătoşi şi întregi Bisericii Tale, ca să fie bineplăcuţi Ţie şi să facă voia Ta. Că Ţie se cuvine să ne miluieşti şi să ne mântuieşti pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Şi se face ungerea, cântându-se troparul Doamne, armă…, şi rostindu-se rugăciunea Părinte Sfinte…, aşa cum s-a arătat după prima rugăciune.
Apostolul (4)
Preotul: Să luăm aminte. Pace tuturor
Citeţul: Şi duhului tău. În orice zi te voi chema, degrab mă auzi.
Stih: Doamne, auzi rugăciunea mea.
Preotul: Înţelepciune!
Citeţul: Din Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, citire:(VI, 16-18,VII,1)
Preotul: Să luăm aminte!
Fraţilor, noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis: Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu. De aceea: Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice, zice Domnul, Atotţiitorul. Având, deci, aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu.
Preotul: Pace ţie…, Citeţul: Şi duhului tău. Aliluia, aliluia, aliluia.
Evanghelia (4)
Preotul: Înţelepciune, drepţi, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor!
Corul: Şi duhului tău.
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire (VIII, 14-23)
Corul: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.
Preotul: Să luăm aminte!
În vremea aceea, venind Iisus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând şi aprinsă de friguri. Şi s-a atins de mâna ei şi au lăsat-o frigurile şi s-a sculat şi Îi slujea Lui. Şi, făcându-se seară, au adus la El demonizaţi şi a scos duhurile numai cu cuvântul şi pe toţi cei bolnavi i-a vindecat, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia proorocul, care zice: Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat. Şi apropiindu-se un cărturar, i-a zis: Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge. Dar Iisus i-a răspuns: vulpile au vizuini şi păsările cerurilor cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Şi plece capul. Un altul dintre ucenici I-a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să mă duc şi să îngrop pe tatăl meu. Iar Iisus I-a zis: Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor. Şi intrând El în corabie, ucenicii Lui l-au urmat.
Corul: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.
Miluieşte-ne pe noi…, Încă ne rugăm…, Că milostiv…, Amin.
Rugăciunea (4)
Preotul: Domnului să ne rugăm.
Corul: Doamne miluieşte.
Preotul: Bunule şi Iubitorule de oameni, Îndurate şi Mult-milostive Doamne, Cel plin de milă şi bogat în bunătate, Părinte al îndurărilor şi Dumnezeule a toată mângâierea, Cel ce, prin Sfinţii Tăi Apostoli, ne-ai dat nouă puterea să tămăduim, cu untdelemn însoţit cu rugăciunea, neputinţele poporului, Însuţi şi untdelemnul acesta întocmeşte-l spre tămăduirea celor ce se ung din el, spre depărtarea a toată neputinţa şi a toată boala, spre izbăvirea de rele a celor ce aşteaptă de la Tine mântuire. Aşa, Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, rugămu-ne Atotputernice, să ne mântuieşti pe noi, pe toţi, Unule, Cel ce eşti doctorul sufletelor şi al trupurilor, sfinţeşte-ne pe noi, pe toţi. Cel ce tămăduieşti toată neputinţa, tămăduieşte şi pe robii Tăi aceştia (N); ridică-i pe dânşii din patul durerii pentru mila bunătăţii Tale; cercetează-i pe dânşii cu mila şi cu îndurările Tale; depărtează de la dânşii toată boala şi neputinţa. Ca, ridicându-i cu mâna Ta cea tare, să slujească Ţie cu toată mulţumirea. Ca, şi acum, făcându-ne părtaşi iubirii Tale de oameni celei negrăite, să Te lăudăm şi să Te slăvim pe Tine, Cel ce faci lucruri mari şi minunate, slăvite şi preaînalte. Că Ţie se cuvine să ne miluieşti şi să ne mântuieşti pe noi, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Şi se face ungerea, cântându-se troparul Doamne, armă…, şi rostindu-se rugăciunea Părinte Sfinte…, aşa cum s-a arătat după prima rugăciune.
Apostolul (5)
Preotul: Să luăm aminte. Pace tuturor!
Citeţul: Şi duhului tău. Tu, Doamne, ne vei păzi şi ne vei apăra de neamul acesta în veac.
Stih: Miluieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios.
Preotul: Înţelepciune!
Citeţul: Din Epistola a doua câtre Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, citire:(I, 8-11)
Preotul: Să luăm aminte!
Fraţilor, nu voim ca voi să nu ştiţi de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că, peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiaţi, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viaţă. Ci noi, în noi înşine, ne-am socotit ca osândiţi la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morţi, Care ne-a izbăvit pe noi dintr-o moarte ca aceasta şi ne izbăveşte, şi în Care nădăjduim că încă ne va mai izbăvi, ajutându-ne şi voi cu rugăciunea pentru noi, aşa încât darul acesta făcut nouă, prin rugăciunea multora, să ne fie prilej de mulţumire adusă de către mulţi, pentru noi.
Preotul: Pace ţie…, Citeţul: Şi duhului tău. Aliluia, aliluia, aliluia.
Evanghelia(5)
Preotul: Înţelepciune, drepţi, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor!
Corul: Şi duhului tău.
Preotul: Din Sânta Evanghelie de la Matei, citire: (XXV, 1-13)
Corul: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.
Preotul: Să luăm aminte!
Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care, luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte. Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, o dată cu candele lor. Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit. Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor. Şi cele fără minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi. Deci, plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.
Corul: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.
Miluieşte-ne pe noi…, Încă ne rugăm…, Că milostiv…, Amin.
Rugăciunea (5)
Preotul: Domnului să ne rugăm.
Corul: Doamne miluieşte.
Preotul: Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce pedepseşti şi iarăşi tămăduieşti, Care ridici de la pământ pe cel sărac şi din gunoi înalţi pe cel lipsit, Tatăl orfanilor, limanul celor înviforaţi şi doctorul celor bolnavi; Cel ce porţi fără mâhnire slăbiciunile noastre şi iei asupră-Ţi suferinţele noastre; Care miluieşti cu liniştirea; Cel ce treci peste fărădelegi şi ierţi nedreptăţile; Cel grabnic spre ajutor şi zăbavnic la mânie; Care ai suflat peste ucenici Tăi şi ai zis: Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor; Cel ce primeşti pocăinţa păcătoşilor şi ai putere a ierta păcatele cele multe şi grele şi dai tămăduire tuturor celor ce petrec în neputinţă şi în boală îndelungată; Care, şi pe mine, smeritul, păcătosul şi nevrednicul robul Tău, cel încurcat cu multe păcate şi cufundat în patimile dezmierdărilor, m-ai chemat la sfânta şi preaînalta treaptă a preoţiei, ca să intru în ceea ce este dincolo de catapeteasmă, în Sfânta Sfintelor, unde sfinţii îngeri doresc să privească şi să audă glasul Evangheliei Domnului Dumnezeu şi să vadă cu ochii lor chipul Sfintei Jertfe şi să se îndulcească de dumnezeiasca şi Sfânta Liturghie; Cel ce m-ai învrednicit a săvârşi cereştile Tale Taine şi a-Ţi aduce daruri şi jertfe pentru păcatele noastre şi pentru greşelile cele din neştiinţă ale poporului şi a fi mijlocitor pentru oile Tale cele cuvântătoare, ca, prin multa şi negrăita Ta iubire de oameni, să curăţeşti păcatele lor; Însuţi, Preabunule Împărate, ascultă rugăciunea mea în ceasul acesta şi în această sfântă zi şi în toată vremea şi locul, şi ia aminte la glasul rugăciunii mele şi dăruieşte tămăduire robilor Tăi (N), care sunt în neputinţa sufletului şi a trupului, dându-le lor slobozire de păcate şi iertare greşelilor celor de voie şi celor fără de voie, tămăduindu-le lor rănile cele netămăduite şi toată boala şi toată neputinţa. Dăruieşte-le lor tămăduire sufletească, Cel ce Te-ai atins de soacra lui Petru şi au lăsat-o pe dânsa frigurile şi s-a sculat şi a slujit Ţie. Însuţi, Stăpâne, şi robilor Tăi acestora (N), dă-le tămăduire şi izbăvire de toată boala cea vătămătoare. Adu-Ţi aminte de îndurările Tale cele bogate şi de mila Ta. Adu-Ţi aminte că gândul omului cu osârdie este plecat spre cele rele, din tinereţile lui, şi că nimeni nu este fără de păcat pe pământ. Că Tu singur eşti fără de păcat, Cel ce ai venit şi ai mântuit neamul omenesc şi ne-ai izbăvit pe noi din robia vrăjmaşului. Că de vei intra în judecată cu robii Tăi nimeni nu va fi aflat curat de întinăciune, ci va amuţi toată gura, neavând ce răspunde, pentru că toată dreptatea noastră este înaintea Ta ca o cârpă lepădată. Pentru aceasta păcatele tinereţilor noastre nu le pomeni, Doamne. Că Tu eşti nădejdea celor fără de nădejde şi odihna celor istoviţi şi împovăraţi cu fărădelegi, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Şi se face ungerea, cântându-se troparul Doamne, armă…, şi rostindu-se rugăciunea Părinte Sfinte…, aşa cum s-a arătat după prima rugăciune.
Apostolul (6)
Preotul: Să luăm aminte. Pace tuturor!
Citeţul: Şi duhului tău. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta.
Stih: Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule.
Preotul: Înţelepciune!
Citeţul: Din Epistola către Galateni a Sântului Apostol Pavel, citire:(V, 22-26; VI, 1-2)
Preotul: Să luăm aminte!
Fraţilor, roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul, împreună cu patimile şi cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm. Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii. Fraţilor, chiar de va cădea vreun om în vreo greşeală, voi, cei duhovniceşti, îndreptaţi-l pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos.
Preotul: Pace ţie…, Citeţul: Şi duhului tău. Aliluia, aliluia, aliluia.
Evanghelia (6)
Preotul: Înţelepciune, drepţi, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor!
Corul: Şi duhului tău.
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire:(XV, 21-28)
Corul: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.
Preotul: Să luăm aminte!
În vremea aceea, S-a dus Iisus prin părţile Tirului şi ale Sidonului şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela.
Corul: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.
Miluieşte-ne pe noi…, Încă ne rugăm…, Că milostiv…, Amin.
Rugăciunea (6)
Preotul: Domnului să ne rugăm.
Corul: Doamne miluieşte.
Preotul: Mulţumim Ţie, Doamne, Dumnezeul nostru, Bunule şi iubitorule de oameni, doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Cel ce porţi fără durere neputinţele noastre, cu a Cărui rană toţi ne-am vindecat; Păstorule cel bun, Care ai venit spre căutarea oii celei pierdute; Cel ce dai mângâiere celor slabi la suflet şi viaţă celor zdrobiţi; Care ai tămăduit izvorul celei ce era în curgerea sângelui de doisprezece ani; Cel ce pe fiica cananeiencei ai izbăvit-o de demonul cel cumplit; Care ai iertat datoria celor doi datornici şi ai dăruit iertare femeii celei păcătoase; Cel ce i-ai dăruit vindecare slăbănogului împreună cu iertarea păcatelor; Care, cu cuvântul, ai iertat pe vameşul şi ai primit pe tâlharul; prin mărturisirea lui cea mai de pe urmă; Cel ce ai ridicat păcatele lumii şi pe Cruce le-ai pironit; Ţie ne rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem; în bunătatea Ta, Însuţi slăbeşte, lasă, iartă, Dumnezeule, fărădelegile şi păcatele robilor Tăi (N) şi greşelile lor cele de voie şi cele fără de voie, cu ştiinţă şi cu neştiinţă, cele prin călcarea de poruncă şi prin neascultare, cele din timpul nopţii şi din timpul zilei; şi de sunt sub blestem preoţesc, sau al părinţilor lor; sau cu ochii au poftit, sau cu mirosul s-au desfrânat, ori cu pipăitul s-au pornit spre desfrânare, sau cu gustul s-au dezmierdat, sau cu vreo aprindere oarecare trupească sau sufletească s-au despărţit de a Ta voie şi sfinţire, orice au greşit şi el şi noi, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, Care nu ţii minte răul, iartă. Şi nu lăsa pe aceştia şi pe noi să cădem în viaţa cea întinată, nici pe căile pierzării să alergăm. Aşa, Stăpâne, Doamne, ascultă-mă pe mine păcătosul în ceasul acesta, pentru robii Tăi (N). Treci cu vederea, ca un Dumnezeu, Care nu ţii minte răul, toate păcatele lor. Izbăveşte-i pe ei de chinul cel de veci. Gura lor o umple de lauda Ta. Buzele lor deschide-le spre slăvirea numelui Tău. Mâinile lor întinde-le spre lucrarea poruncilor Tale. Picioarele îndreptează-le spre vestirea Evangheliei Tale. Toate mădularele şi gândirea lor, întăreşte-le cu harul Tău. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Care prin Sfinţii Tăi Apostoli, ne-ai poruncit nouă, zicând: oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în ceruri şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în ceruri. Şi iarăşi, cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi. Şi, precum ai ascultat pe Iezechia în întristarea sufletului său la ceasul morţii şi nu i-ai trecut rugăciunea lui, aşa auzi-mă în ceasul acesta şi pe mine, smeritul şi păcătosul şi nevrednicul robul Tău, care mă rog Ţie, căci Tu eşti, Doamne, Iisuse Hristoase, Cel care ai poruncit să iertăm de şaptezeci de ori câte şapte celor ce cad în păcate, şi, în bunătatea Ta şi în iubirea Ta de oameni, Îţi pare rău de faptele noastre cele rele şi Te bucuri de întoarcerea celor rătăciţi. Că, precum este slava Ta, aşa este şi mila Ta, şi Ţie slavă înălţăm împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Şi se face ungerea, cântându-se troparul Doamne, armă…, şi rostindu-se rugăciunea Părinte Sfinte…, aşa cum s-a arătat după prima rugăciune.
Apostolul (7)
Preotul: Să luăm aminte. Pace tuturor!
Citeţul: Şi duhului tău, Doamne nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi.
Stih: Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt.
Preotul: Înţelepciune!
Citeţul: Din Epistola întâi către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, citire: (V, 14-23)
Preotul: Să luăm aminte!
Fraţilor, vă rugăm: dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi. Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmăriţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi. Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi. Duhul să nu-l stingeţi. Proorociile să nu le dispreţuiţi. Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; feriţi-vă de orice înfăţişare a răului. Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru şi sufletul, şi trupul să se păzească fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.
Preotul: Pace ţie…, Citeţul: Şi duhului tău. Aliluia, aliluia, aliluia.
Evanghelia (7)
Preotul: Înţelepciune, drepţi, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor!
Corul: Şi duhului tău.
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire: (IX, 9-13)
Corul: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.
Preotul: Să luăm aminte!
În vremea aceea, trecând, Iisus a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis: Vino după Mine. Şi, sculându-se, a mers după El. Şi, pe când şedea El la masă, în casă, iată, mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au şezut la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Lui. Şi văzând fariseii, au zis ucenicilor: Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii? Şi, auzind, El a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Dar, mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.
Corul: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.
Miluieşte-ne pe noi…, Încă ne rugăm…, Că milostiv…, Amin.
Rugăciunea (7)
Preotul: Domnului să ne rugăm.
Corul: Doamne miluieşte.
Preotul: Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, doctorul sufletelor şi al trupurilor, Cel ce vindeci suferinţele cele îndelungate, care tămăduieşti toată boala şi neputinţa în popor; cel ce voieşti ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului; Care nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, căci Tu, Doamne, în Legea cea veche, ai rânduit păcătoşilor pocăinţă, precum lui David şi ninivitenilor, şi celor ce au fost mai înainte şi celor după aceştia; încă şi în timpul venirii Tale în trup n-ai chemat pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, la pocăinţă, precum pe vameşul, pe desfrânata, pe tâlharul, şi pe hulitorul şi prigonitorul Tău, marele Pavel, prin pocăinţă l-ai primit; iar pe Petru verhovnicul şi apostolul Tău, care s-a lepădat de Tine de trei ori, prin pocăinţă l-ai iertat şi l-ai primit şi i-ai făgăduit lui zicând: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui pe dânsa; şi îţi voi da ţie cheile împărăţiei cerurilor. Pentru aceasta, şi noi, Bunule şi Iubitorule de oameni, după nemincinoasele Tale făgăduinţe, îndrăznind, ne rugăm Ţie şi cerem în ceasul acesta: ascultă rugăciunea noastră şi o primeşte pe ea, ca pe tămâia ce se aduce Ţie şi cercetează pe robii Tăi (N). Şi orice au greşit cu cuvântul, cu fapta, sau cu gândul, în timpul nopţii, sau în timpul zilei; şi, de au căzut sub blestem preoţesc, sau sub blestemul lor, sau cu jurământ au amărât pe cineva şi l-au făcut de a jurat, pe Tine Te chemăm şi Ţie ne rugăm: slăbeşte, lasă, iartă-le lor, Dumnezeule, trecându-le cu vederea fărădelegile şi păcatele făcute de dânşii cu ştiinţă şi cu neştiinţă. Şi, de au călcat ceva din poruncile Tale sau au greşit, ca purtători de trup şi vieţuitori în lume, din îndemnul diavolului, Însuţi, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, iartă-i. Că nu este om care să vieţuiască şi să nu greşească; numai Tu singur eşti fără de păcat; dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul Tău, adevărul. Că n-ai zidit pe om spre pieire, ci spre paza poruncilor Tale şi spre moştenirea vieţii celei nestricăcioase. Şi Ţie slavă înălţăm împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului şi bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preotul protos ia Sfânta Evanghelie, o deschide şi o pune cu partea deschisă pe capul unuia dintre cei bolnavi. Ceilalţi preoţi ţin Evanghelia în timp ce primul citeşte următoarea rugăciune:
Împărate Sfinte, îndurate, şi Mult-milostive Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu celui viu, Care nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, nu pun mâna mea cea păcătoasă peste capul celui ce a venit la Tine cu pocăinţă şi cere de la Tine prin noi iertare păcatelor, ci pun mâna Ta cea puternică şi tare, ce se află în această Sfântă Evanghelie, pe care slujitorii cei împreună cu mine o ţin deschisă pe capul robilor Tăi (N), şi mă rog împreună cu dânşii şi cer iubirea de oameni cea milostivă şi care nu ţine minte răul. Dumnezeule, Mântuitorul nostru, Cel ce, prin proorocul Tău Natan, ai dăruit iertare lui David, care s-a pocăit de păcatele sale, şi ai primit rugăciunea cea de pocăinţă a lui Manase, Însuţi şi pe robii Tăi aceşti (N), care se pocăiesc de greşelile lor, primeşte-i cu ştiuta Ta iubire de oameni, trecându-i cu vederea toate greşelile lor. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Care ai poruncit să iertăm de şaptezeci de ori câte şapte celor ce cad în păcate, pentru că precum este slava Ta, aşa este şi mila Ta, şi Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinarea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
După aceasta, luând Sf Evanghelie de pe capul bolnavului, i-o dă să o sărute. Apoi se miruiesc preoţii, bolnavii şi toţi cei de faţă.
Preotul: Slavă Ţie Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Citeţul: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne miluieşte (de trei ori), părinte binecuvintează!
Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, pentru rugăciunile Sfântului, măritului şi întru tot lăudatului Apostol Iacov, fratele Domnului, şi ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor.
Corul: Amin.
Cei care au primit Taina Sf. Maslu se apleacă şi rostesc, cerând binecuvântarea:
Binecuvântaţi, părinţi sfinţiţi şi ne iertaţi pe noi păcătoşii.
La care preoţii răspund, binecuvântând cu Sf. Cruce:
Dumnezeu să vă ierte, să vă binecuvinteze şi sănătate sufletească şi trupească să vă dăruiască.
Dialogul se repetă încă de două ori, după care protosul încheie slujba cu cuvintele:
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.
Corul: Amin.