Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae
Condac 1
Cel care verși mir de mult preț la toată lumea, și mie, celui nevrednic și mai mult decât toți păcătos, dăruiește-mi ca să-ți aduc ție cântare, Părinte Nicolae. Tu, ca acela care ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozește-mă din toate necazurile, ca să cânt ție: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Icos 1
Arătatu-te-ai în vis împăratului celui cinstitor de Dumnezeu și pentru moartea voievozilor acelora l-ai îngrozit pe el, și degrab ascultând de porunca ta, Nicolae, a poruncit ca să-i elibereze pe dânșii. Pentru aceea, ei au fost cuprinși de bucurie și de frică, iar eu cu dânșii grăiesc ție, Sfinte Nicolae:
Bucură-te, capul cel sfințit;
Bucură-te, cel care ai sfărâmat capul cel diavolesc prin rugăciunile tale;
Bucură-te, slujitorule al Împăratului tuturor;
Bucură-te, ajutătorul celor credincioși;
Bucură-te, întărirea Ortodoxiei;
Bucură-te, pierzătorul celor fără de lege;
Bucură-te, cel care ești insuflat cu suflarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel care ai pierdut viforul mulțimii zeilor;
Bucură-te, cel care ești dimpreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, izgonitorul demonilor;
Bucură-te, glasul dumnezeieștilor cuvinte;
Bucură-te, cel care ai astupat gurile ereticilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Condac 2
Pe pământ, al doilea Înaintemergător te-ai arătat, Nicolae, spre mustrarea fărădelegilor, că acela a mustrat pe Irod, săvârșitorul fărădelegii, iar tu ai rușinat pe Arie cel orbit cu eresul și toată lumea ai voit să o cureți de învățăturile lui cele nedrepte, și turma ta a o lumina, ca un părinte și învățător. Pentru aceea, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 2
Vrând dimineața Avlavie, după porunca împăratului, să scoată pe cei legați din temniță spre tăiere, tu, cu minunile tale, mai înainte ai apucat prin vis și, îngrozindu-l pe el, ai zis: „Nimic să nu faci bărbaților acestora, că nevinovați sunt spre tăiere”. Pentru aceea și noi grăim ție, Nicolae mărite:
Bucură-te, mare făcătorule de minuni;
Bucură-te, grabnic ajutătorule;
Bucură-te, cald folositorule;
Bucură-te, cercetătorul celor necăjiți;
Bucură-te, limanul cel lin al celor înviforați;
Bucură-te, mângâierea celor care plâng;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi;
Bucură-te, povățuitorul celor orbi;
Bucură-te, bogăția săracilor;
Bucură-te, toiagul cel tare al bătrâneților;
Bucură-te, cununa Bisericii;
Bucură-te, părintele săracilor și bun dăruitorule;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Condac 3
Am auzit, Nicolae, de minunile tale și m-am înspăimântat, că de bucurie și de frică fiind cuprins, ce am a răspunde nu mă pricep. Ci tu, prin rugăciunile tale cele treze, luminează-mi mintea ca să cânt lui Dumnezeu dimpreună cu tine: Aliluia!
Icos 3
Arhanghelii cu îngerii se minunează, părinte, de credința ta cea tare către Dumnezeu, apostolii și prorocii se laudă cu tine, oamenii cei dreptcredincioși spre tine au nădejde. Pentru aceasta și eu, deși sunt nevrednic, grăiesc ție, Sfinte Nicolae:
Bucură-te, cel care împreună-locuitor ești cu îngerii;
Bucură-te, cel care aduci întristare diavolilor;
Bucură-te, cel care ești slujitor asemenea lui Grigorie Teologul în preoție;
Bucură-te, cu Ioan Gură de Aur dimpreună vorbitorule;
Bucură-te, prietenul marelui Vasile;
Bucură-te, că dimpreună cu dânșii tai eresurile;
Bucură-te, cel care porți o credință cu dânșii;
Bucură-te, că faci minuni spre împăcare;
Bucură-te, că tu cureți lumea de mulțimea zeilor;
Bucură-te, cel care ai vorbit mai dinainte despre cinstirea Născătoarei de Dumnezeu în Biserică;
Bucură-te, că rușinând pe Arie înșelătorul la sobor, l-ai învins;
Bucură-te, că pe fecioarele acelea le-ai oprit de la împreunarea cea desfrânată;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Condac 4
O, mare făcătorule de minuni Nicolae, deși pe fecioarele acelea voia tatăl lor să le dea, din pricina sărăciei, la desfrânare, tu, părinte, mai înainte apucând, aur din destul tatălui lor ai dat. Pentru aceea, nepricepând ei de unde se făcea aceasta, minunându-se, au cântat lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!
Icos 4
Ca să arăți a ta mare milostivire către cei săraci, preafericite, bătrânului noaptea, întru ascuns, trei legături de galbeni ai dat, izbăvindu-l pe el și pe fetele lui de la căderea în păcat. Pentru aceea auzi de la toți:
Bucură-te, vistieria milei lui Dumnezeu;
Bucură-te, primirea mai înainte a cunoștinței Lui;
Bucură-te, dătătorule al bunătăților lui Dumnezeu;
Bucură-te, hrana și bucuria celor care aleargă către tine;
Bucură-te, pâine pentru hrană neîmpuținată celor lipsiți;
Bucură-te, bogăție de Dumnezeu dăruită celor care viețuiesc în lipsă pe pământ;
Bucură-te, ridicarea grabnică a săracilor;
Bucură-te, limpede cugetare a celor necăjiți;
Bucură-te, că ești blând ascultător celor neputincioși;
Bucură-te, dulceața a toată lumea;
Bucură-te, mirele celor trei fete;
Bucură-te, izbăvitorul necazurilor mele, prin rugăciunile tale;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Condac 5
Către biserica ta mergând oarecând Vasile, sârguindu-se să-ți aducă dar, a fost răpit de agareni și l-au dat pe el ostașii lui Amira, stăpânului lor, spre slujbă. Iar părinții lui, deși erau întristați, n-au încetat însă a îndrepta către tine rugăciuni și trecând ziua praznicului tău, spre seară, l-ai pus pe el înaintea lor, și văzând ei această minune cu tine cântare de bucurie lui Dumnezeu cântau: Aliluia!
Icos 5
Mergând fiul lui Agricola să dea un pahar lui Amira, a stat înaintea lui cu frică. Iar tu, părinte, rugat fiind de părinții lui, l-ai izbăvit pe el din mâinile lui Amira în acel ceas. Pentru aceea, cu dânșii grăim ție, Nicolae, ca unui bun păstor:
Bucură-te, ierarhul Domnului;
Bucură-te, luminată propovăduire a creștinătății;
Bucură-te, cel care porți nume de biruință;
Bucură-te, stârpirea patimilor celor neroditoare;
Bucură-te, aducerea de roadă a pomilor celor duhovnicești;
Bucură-te, îndreptătorul drept-credincioșilor;
Bucură-te, prădarea păgânătății;
Bucură-te, doctorul cel fără de plată;
Bucură-te, că în dar luând, în dar împarți tămăduiri;
Bucură-te, al celor neputincioși bun păstor;
Bucură-te, cel care izgonești dintre noi pe slujitorii cei diavolești;
Bucură-te, desfătarea a toată lumea;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Condac 6
Minunată s-a arătat nașterea ta, Nicolae, credincios fiind tu pe pământ din vremea nașterii tale, că ai supt numai din sânul drept și de la sânul maicii tale te-ai cunoscut făcător de minuni. Pentru aceea și acum cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 6
De împresurările diavolești izbăvește-i pe oameni, părinte, cu rugăciunile tale, cel care cu râurile sudorilor tale ai stins mulțimea zeilor celor păgâni. Pentru aceea, și acum dăruiește vindecări neputințelor noastre, ierarhe, ca să te lăudăm pe tine, zicând:
Bucură-te, Nicolae;
Bucură-te, făcătorule de minuni;
Bucură-te, ierarhe;
Bucură-te, preacuvioase;
Bucură-te, preafericite;
Bucură-te, cel care ești cu nume mare;
Bucură-te, preamărite;
Bucură-te, hrănitorul postitorilor;
Bucură-te, învățătorul înfrânării;
Bucură-te, îndreptarea celor rătăciți;
Bucură-te, că altceva nu știm să grăim fără numai „bucură-te!”;
Bucură-te, că prin tine ne îndestulăm de lumină;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Condac 7
Având vicleană cunoștință, Arie a început a învăța eresurile cele fără de Dumnezeu și a intrat în turma ta ca un lup, vrând ca o fiară să o apuce. Dar tu, prealăudate, degrab alergând către Stăpânul, cu rugăciunile tale ai izgonit toată nebunia lui și ca pe o fiară cumplită l-ai surpat. Pentru aceea, cu tine, Nicolae, cântăm lui Dumnezeu, Celui Care ți-a dat ție această putere: Aliluia!
Icos 7
Mai înainte împotrivindu-te eresului lui Arie, cel de trei ori blestemat, ai rușinat a lui fără de Dumnezeu învățătură și, ca pe un al doilea Iuda surpându-l, l-ai lăsat. Pentru aceea și noi grăim ție neîncetat:
Bucură-te, întâistătătorule pe scaunul Mirelor;
Bucură-te, mare ierarh al Lichiei;
Bucură-te, cale nerătăcită a celor care înoată pe mare;
Bucură-te, timpan care dai sunet de dumnezeiască glăsuire;
Bucură-te, chimval bine răsunător;
Bucură-te, trâmbița Sfintei Treimi;
Bucură-te, că ai stricat trâmbița eresurilor lui Arie;
Bucură-te, zicea ție Constantin;
Bucură-te, a grăit ție Avlavie;
Bucură-te, a adus ție tatăl cu fetele;
Bucură-te, au grăit Agricola cu Vasile;
Bucură-te, că prin tine de mânia potopului izbăvindu-ne, pace cu Dumnezeu aflăm;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Condac 8
Minune dumnezeiască te-ai arătat, fericite, celor care alergau la biserica ta, de Dumnezeu purtătorule, de multe feluri de necazuri și năvăliri izbăvindu-i, părinte, pe cei care după Dumnezeu spre tine cu credință și-au pus nădejdea, cântând: Aliluia!
Icos 8
Ca acela care ai îndrăznire către Hristos, Nicolae, fiindcă turma Lui o păzești de lupii cei văzuți și nevăzuți și de la cei care scapă sub acoperământul tău nu te întorci, și nouă, celor care suntem învăluiți de gânduri și de lucruri viclene, întinde-ne mână de ajutor, părinte, ca să te lăudăm pe tine, zicând:
Bucură-te, Nicolae prealăudate;
Bucură-te, întărirea Mirelor;
Bucură-te, podoaba Lichiei;
Bucură-te, cârmuitorul cel bun;
Bucură-te, că dimpreună cu îngerii salți;
Bucură-te, căci cu arhanghelii te veselești;
Bucură-te, că fără materie cu heruvimii slujești Făcătorului;
Bucură-te, că pe Arie, diavolul cel întrupat, l-ai surpat;
Bucură-te, cel care dăruiești bun miros;
Bucură-te, cel care respingi mirosul cel rău;
Bucură-te, albeală ce speli patimile;
Bucură-te, roșeală ce acoperi păcatele;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Condac 9
Nu pricepem de unde vom începe a-ți aduce laudă, părinte. Care cântare îți vom cânta? Sau cu ce cununi te vom încununa? Că de ne vom aduce aminte de voievozi, ne minunăm; de Vasile, ne mirăm; despre fecioarele acelea, nu ne pricepem ce să grăim; de toți doar ne minunăm și dimpreună cu tine lui Dumnezeu, Celui Care ți-a dat ție cele preamărite, laudă Îi trimitem, cântând cântarea: Aliluia!
Icos 9
Văzând Stăpânul a toate neamul omenesc pierzându-se cu eresul nebuniei lui Arie, pe tine te-a dat mustrător nebuniei lui. Dar tu, părinte, de la masa învățăturii dumnezeiești ca pe un urât l-ai lepădat, iar pe noi cu aluatul Ortodoxiei ne miluiește, ca să cântăm ție:
Bucură-te, Nicolae, Israelul cel nou;
Bucură-te, sabie ascuțită ce tai nedumnezeirea;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, omorârea celor fără de lege;
Bucură-te, cel care ai luat Duhul Sfânt ca un porumbel;
Bucură-te, cel care îneci duhurile cele viclene în marea cea de foc;
Bucură-te, porumbelul Domnului;
Bucură-te, cursă prinzătoare asupra celui viclean;
Bucură-te, cel care dăruiești celor legați slobozire;
Bucură-te, că ai legat eresurile cele fără de Dumnezeu;
Bucură-te, că deschizi gurile ortodocșilor;
Bucură-te, că legi limbile celor vicleni;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Condac 10
Auzit-am pe Vasile acela grăind și înaintea tuturor spunând minunile tale pe care le-ai făcut cu dânsul, părinte, și minunându-ne, am preamărit puterea cea dată ție de Dumnezeu, că tu, ca un bun păstor, degrab alergi către cei care te roagă pe tine și pentru toți te rogi lui Dumnezeu și Stăpânului, cântând: Aliluia!
Icos 10
Izbăvește-ne, părinte, cu rugăciunile tale, ca pe Vasile acela. Auzi-ne, preacuvioase, cu auzul tău, precum i-ai auzit pe voievozii cei legați. Dă-ne mână de ajutor, Nicolae, precum ai dat celor care fuseseră învăluiți în mare, ca să grăim ție acestea:
Bucură-te, al doilea Moise;
Bucură-te, tablă duhovnicească;
Bucură-te, haina preoției;
Bucură-te, mai înainte arătătorul dreptății;
Bucură-te, întunecătorul nedreptății;
Bucură-te, de Dumnezeu încununate ierarhe;
Bucură-te, cel care îngrădești gurile celor hulitori de Dumnezeu;
Bucură-te, lumina cea aprinsă cu dumnezeiască văpaie;
Bucură-te, că ai stins văpaia cea diavolească;
Bucură-te, aur de Dumnezeu lămurit;
Bucură-te, că ai afundat pe satana ca pe plumb, în adânc;
Bucură-te, mărgăritar mult-luminos;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Condac 11
Tu ești păstorul cel bun, Nicolae, că pe turma ta o povățuiești către pășunea cea duhovnicească și din izvorul Raiului o adapi pe ea. Pentru aceea, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 11
Pom al Raiului fiind, fericite, că ai stâlpări de rugăciuni neîncetate către Dumnezeu, dă-ne nouă sub umbra acelora totdeauna a ne umbri, ca să grăim ție:
Bucură-te, viețuitorule în lăcașul Celui Preaînalt;
Bucură-te, cel care ai înecat pe fiii diavolești;
Bucură-te, păzitorul rânduielii tale;
Bucură-te, mitropolite;
Bucură-te, că ai rușinat basmul eresurilor lui Arie;
Bucură-te, maica mulțimii popoarelor pământului;
Bucură-te, rana mulțimii diavolilor;
Bucură-te, părinte și învățătorule;
Bucură-te, că pe dascălul eresurilor l-ai rușinat;
Bucură-te, cel care ai cinstit căruntețile, înfrumusețându-le cu înțelepciune duhovnicească;
Bucură-te, cel care ai rușinat căruntețile lui Arie cele urâte;
Bucură-te, că prin tine ne-am învățat a ne închina Ziditorului în Treime;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Condac 12
Înțelepciunea ta cea întru tot cinstită pe Arie cel rătăcit l-a rușinat și mintea ta a stricat mulțimea zeilor. Mântuiește și sufletele noastre cele rătăcite și ne învață a cânta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 12
Cu inima ne-am înspăimântat, cu sufletul ne-am tulburat, cu limba nu pricepem ce să grăim, fără numai acestea:
Bucură-te, cel care ești mai mare între preoți;
Bucură-te, cel care ești întâistătător pe scaunul Mirelor;
Bucură-te, împreună-șezătorule pe scaun cu Apostolii;
Bucură-te, cel care ești lumină înaltă;
Bucură-te, cel care ai surpat înălțările gândurilor celor diavolești ale lui Arie cel bârfitor;
Bucură-te, rădăcina dumnezeiescului pom;
Bucură-te, că ai tăiat rădăcina eresurilor satanei;
Bucură-te, pomul cel sădit de îngeri;
Bucură-te, cel care ai încuiat pe îngerul satanei întru adânc;
Bucură-te, liman lin al celor învăluiți;
Bucură-te, bun cârmuitor al corabiei celei duhovnicești;
Bucură-te, că prin tine ne învrednicim de viața cea fără de sfârșit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Condac 13
O, preaminunate părinte Nicolae, plângem și alergăm către al tău sprijin, aducând ție acum această puțină rugăciune, ca să ne izbăvești de chinul cel de veci prin rugăciunile tale, ierarhe prealăudate, și să ne învrednicești veșnicei Împărății, ca dimpreună cu tine să cântăm cântarea lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac de zice de trei ori.)
Apoi iarăși se spun Icosul 1 și Condacul 1:
Icos 1
Arătatu-te-ai în vis împăratului celui cinstitor de Dumnezeu și pentru moartea voievozilor acelora l-ai îngrozit pe el, și degrab ascultând de porunca ta, Nicolae, a poruncit ca să-i elibereze pe dânșii. Pentru aceea, ei au fost cuprinși de bucurie și de frică, iar eu cu dânșii grăiesc ție, Sfinte Nicolae:
Bucură-te, capul cel sfințit;
Bucură-te, cel care ai sfărâmat capul cel diavolesc prin rugăciunile tale;
Bucură-te, slujitorule al Împăratului tuturor;
Bucură-te, ajutătorul celor credincioși;
Bucură-te, întărirea Ortodoxiei;
Bucură-te, pierzătorul celor fără de lege;
Bucură-te, cel care ești insuflat cu suflarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel care ai pierdut viforul mulțimii zeilor;
Bucură-te, cel care ești dimpreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, izgonitorul demonilor;
Bucură-te, glasul dumnezeieștilor cuvinte;
Bucură-te, cel care ai astupat gurile ereticilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Condac 1
Cel care verși mir de mult preț la toată lumea, și mie, celui nevrednic și mai mult decât toți păcătos, dăruiește-mi ca să-ți aduc ție cântare, Părinte Nicolae. Tu, ca acela care ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozește-mă din toate necazurile, ca să cânt ție: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae
O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor care aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrab a le ajuta. Izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinești le ocrotește și le păzește prin sfintele tale rugăciuni, de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală și de moarte grabnică. Și precum ai miluit pe cei trei bărbați care ședeau în temniță și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de tăierea sabiei, așa ne miluiește și pe noi, cei care cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul suntem întru întunericul păcatelor, și ne izbăvește de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic, pentru ca prin mijlocirea ta, cu ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos, Dumnezeu să ne dea viață liniștită și fără de păcat, ca să viețuim în veacul acesta, și de partea stării de-a stânga să ne izbăvească și de partea de-a dreapta, împreună cu toți sfinții, să ne învrednicim. Amin.