Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord

Parohia Ortodoxă Română "Sf. Calinic de la Cernica și Sf. Willibald din Eichstätt" Ingolstadt, Germania

IMG 20171215 WA0003În ziua de 9 decembrie a acestui an, copiii cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani din parohia noastră au pictat pe pânză scene legate de Nașterea Mântuitorului și decorațiuni de Crăciun. Aceștia au fost ajutați pe durata activităților de Maica Marina Muntean, egumena Mănăstirii Sfinții Martiri Brâncoveni din Mitropolia noastră.

DC6UcnkWAAUHLoBPentru anul școlar 2017-2018 întâlnirile Școlii Parohiale au loc în următoarele date. Așa cum deja cunoașteți întâlnirile noastre au loc sâmbăta începând cu ora 10:00 în locația obișnuită, Moritzlounge.  

2017

  • 28 octombrie 2017 - Atelier creație
  • 18 noiembrie 2017 - Pregătiri colinde; Atelier Crăciun
  • 09 decembrie 2017 - Atelier de pictură și colinde

Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu (Marcu 10, 14)

Copiii din parohia noastră s-au revăzut sâmbătă, 18 februarie 2017, pentru a treia oară în cadrul Școlii parohiale. Întâlnirea celor mici cu Maica Marina a fost una minunată, drept pentru care s-a întins pe parcursul a mai multor ore. Evenimentul a avut loc în sala din vecinătatea bisericii.

Pe lângă celelalte activități educativ-recreative desfășurate de Școala Parohială din parohia noastră, ne-am decis ca la cererea mai multor părinți și copii să inițiem întâlniri tematice de pictură. Luna aceasta pentru început vom avea ca îndrumătoare pe maica Marina Muntean. Maica Marina este egumena Mănăstirii Sfinții Martiri Brâncoveni din Mitropolia noastră și este atestată de Patriarhia Română ca pictor iconar având ucenici români şi germani.

Primul nostru atelier de lucru din cadrul Școlii Parohiale va avea ca temă mici construcții și jocuri legate de Nașterea Domnului. Locația acestei prime întâlniri a Școlii Parohiale este Muzeul de Artă Concretă din Ingolstadt. Adresa unde ne vom întâlni este Tränktorstraße 6–8, 85049 Ingolstadt.

Programul slujbelor

 6 D Ceasurile și Sfânta Liturghie ora 11:00
 9 M Acatistul Sfântului Calinic ora 18:30; Spovedanie
12 S Ceasurile și Sfânta Liturghie ora 09:30, Neuburg; Școală Parohială
13 D Ceasurile și Sfânta Liturghie ora 11:00
17 M (†) Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor) Ceasurile și Sfânta Liturghie ora 08:30; Slujba parastasului la monumentul eroilor din cimitirul Westfriedhof
20 D Ceasurile și Sfânta Liturghie ora 11:00
25 V Sfântul Maslu ora 19:00
26 S Ceasurile și Sfânta Liturghie ora 08:30; Sâmbăta morților – Moșii de vară
27 D Ceasurile și Sfânta Liturghie ora 11:00

Donații pentru construcția bisericii

Până acum s-a strâns pentru construcția bisericii suma de:

3.000 euro

Pentru detalii accesați:
Donații pentru construcția bisericii