Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord

Parohia Ortodoxă Română "Sf. Calinic de la Cernica și Sf. Willibald din Eichstätt" Ingolstadt, Germania

tapciuc micÎn Vinerea Mare, după Denia Prohodului Domnului, Pr. Diac. George Țapciuc va susține o prelegere în Parohia Ingolstadt despre Dreptatea lui Dumnezeu

Este o uzanță în accepțiunea socială ca de cele mai multe ori raportarea la ideea de dreptate să fie una strict juridică și care implică aplicarea unei sentinței sau hotărâri judecătorești. În baza aceluiași principiu, dreptate este utilizat în a marca diferențele sociale și a separa interese, idei și bunuri ale oamenilor. În Vechiul Testament dreptate este prin excelență un termen al relației și nu o normă în sine, ceea ce face ca orice discurs să iasă din sfera aplicabilității juridice strict separatoare și de cele mai multe ori cu urmări negative.

Cu alte cuvinte, este cuvântul care reproduce cel mai sintetic acțiunea mântuitoare și restauratoare a lui Dumnezeu în creația Sa. Chiar și o înțelegere a ceea ce a însemnat legământul în istoria poporului biblic ne obligă să facem apel la tema dreptății, de care se leagă în mod necesar termeni ca sfințenie, lege, judecată, credință și fidelitate. Caracterul relațional al dreptății va deveni o specificitate a primei comunități creștine, ceea ce scoate în evidență că tradiția bisericească, teologică și liturgică s-a clădit pe substratul iudaic al legământului dintre Israel și Dumnezeu. Legămintele actualizate mereu de YHWH în existența lui Israel sunt dovada cea mai clară a manifestării dreptății Sale mântuitoare și restauratoare în lume, precum și dorința constantă a Sa de a salva lumea cu orice preț.
În discursul Domnului Hristos întâlnim aceeași dimensiune restauratoare a dreptății lui Dumnezeu în raport cu creația Sa, unde răzbunarea este interzisă cu desăvărșire din partea omului. Ne întâlnim cu aceeași imagine a legământului cu părinții lui Israel, unde YHWH își păstrează mereu fidelitatea față de om și de aceea dreptatea Sa în acțiunea de îndreptare a umanității nu ia altă formă decât cea a iubirii.

Pr. Diacon George țapciuc este slujitor la Centrul Bisericesc din Munchen, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă Alexandru Ioan Cuza din Iași. Obține titlul de Doctor în Teologie la Catedra de Studiul Vechiului Testament și Ebraică biblică din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iaşi.În decembrie 2014 susține teza de doctorat cu titlul „Noțiunile de dreptate și judecată în Vechiul Testament“ sub îndrumarea. Pr. Prof. Dr. Petre Semen

Programul slujbelor

 1 M (†) Acoperământul Maicii Domnului, Sfânta Liturghie ora 09:30, Spovedanie
 4 V Sfântul Maslu ora 18:00
 6 D Ceasurile și Sfânta Liturghie ora 09:30
13 D Ceasurile și Sfânta Liturghie ora 09:30
14 L † Sf. Cuv. Parascheva de la Iași, Sfânta Liturghie ora 09:30; Spovedanie
16 M Actistul Sfântului Calinic ora 18:00; Spovedanie
18 V Sfântul Maslu ora 18:00
19 S Școala Parohială ora 10:00
20 D Ceasurile și Sfânta Liturghie ora 11:00
23 M Acatistul Sfântului Calinic ora 18:00; Spovedanie
26 S † Sf. Mare Mc. Dimitrie, izvorâtorul de Mir, Sfânta Liturghie ora 09:00, Neuburg
27 D Ceasurile și Sfânta Liturghie ora 09:30

Donații pentru construcția bisericii

Până acum s-a strâns pentru construcția bisericii suma de:

10.600 euro

Pentru detalii accesați:
Donații pentru construcția bisericii