Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord

Parohia Ortodoxă Română "Sf. Calinic de la Cernica și Sf. Willibald din Eichstätt" Ingolstadt, Germania

botezul domnuluiEv. Marcu 1, 1-8

Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, precum este scris de proroci: «Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui».

loan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeei şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Iar loan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică. Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai puternic decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.

Programul slujbelor

1 M (†) Tăierea împrejur cea după trup a Domnului; †) Sf. Ier. Vasile cel Mare, Acatistul Mântuitorului, Sfânta Liturghie și Tedeum ora 09:30
3 V Sfântul Maslu ora 18:00, Spovedanie
5 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 09:30
6 L (†) Botezul Domnului - Boboteaza - Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 09:30
7 M † Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 09:30
8 M Acatistul Sfântului Calinic ora 18:00; Spovedanie
10 V Sfântul Maslu ora 18:00, Spovedanie
12 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 09:30
17 V Sfântul Maslu ora 18:00, Spovedanie 
19 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 09:30 Cerc biblic ora 15:00
25 S Sfânta Liturghie ora 09:00, Neuburg, Școală Parohială ora 11:00
26 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 09:30

Donații pentru construcția bisericii

Până acum s-a strâns pentru construcția bisericii suma de:

11.800 euro

Pentru detalii accesați:
Donații pentru construcția bisericii