Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord

Parohia Ortodoxă "Sf. Calinic de la Cernica și Sf. Willibald din Eichstätt" Ingolstadt, Germania

pf w deDoamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ești bogat în milă și, cu purtarea Ta de grijă cea înțeleaptă, ocârmuiești viața noastră, ascultă rugăciunea noastră, primește pocăința noastră pentru păcate, oprește noua boală molipsitoare (noua epidemie), precum ai încetat pedepsirea poporului Tău în vremea regelui David.

Cel ce ești Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, dăruiește însănătoșire celor cuprinși de boală, ridicându-i grabnic din patul durerii, ca să Te slăvească pe Tine, Mântuitorul cel Milostiv, iar pe cei sănătoși îi ocrotește de orice boală. Binecuvintează, întărește și păzește, Doamne, cu harul Tău, pe toți cei care, cu iubire de oameni și jertfelnicie, îi îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale. Îndepărtează toată boala și suferinţa din popor și ne învață să prețuim viața și sănătatea ca daruri ale Tale. Dăruiește-ne, Dumnezeule, pacea Ta şi umple inimile noastre de credință neclintită în ocrotirea Ta, de nădejde în ajutorul Tău și de dragoste față de Tine și de aproapele. Că al Tău este a ne milui și a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. 

Amin.

 

Donații pentru construcția bisericii

Până acum s-a strâns pentru construcția bisericii suma de:
13.600 euro

Programul slujbelor

1 M Acatistul Sfântului Calinic ora 18:00, Spovedanie
3 V Sfântul Maslu ora 18:00, Spovedanie
5 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 09:30
8 M †) Sf. Mc. Epictet preotul și Astion monahul Sfânta Liturghie ora 07:00, Acatistul Sfântului Calinic ora 18:00, Spovedanie
10 V Sfântul Maslu ora 18:00, Spovedanie
11 S Sfânta Liturghie ora 09:00, Neuburg, Spovedanie
12 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 09:30
15 M Sfânta Liturghie ora 07:00, Acatistul Sfântului Calinic ora 18:00, Spovedanie
17 V Sfântul Maslu ora 18:00, Spovedanie
18 S Școală Parohială ora 11:00
19 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 09:30
20 L †) Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul Acatistul Sfântului Proroc Ilie și Sfânta Liturghie ora 08:00
22 M Sfânta Liturghie ora 07:00, Acatistul Sfântului Calinic ora 18:00, Spovedanie
24 V Sfântul Maslu ora 18:00, Spovedanie
26 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 09:30
29 M Sfânta Liturghie ora 07:00, Acatistul Sfântului Calinic ora 18:00, Spovedanie