Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord

Parohia Ortodoxă Română "Sf. Calinic de la Cernica și Sf. Willibald din Eichstätt" Ingolstadt, Germania

IPS Serafim 1IUBIREA DE NEAM
„Mântuiește Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta....”

✝ Serafim, Arhiepiscop Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Dăm slavă bunului Dumnezeu şi-I mulţumim că am ajuns cu pace la sărbătorile de iarnă prilejuite de Naşterea Domnului care revarsă în sufletele noastre dragoste şi bucurie, lumină şi căldură. Fiecare ne-am pregătit, pe măsura credinţei şi a râvnei pentru Dumnezeu, cu post şi rugăciune, ca şi prin Taina Spovedaniei şi a Împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului, să întâmpinăm după cuviinţă acest mare Praznic. Slujbele din aceste zile şi minunatele colinde de Crăciun ne dezvăluie marea Taină care s-a petrecut în Betleem şi-L preamăresc pe Dumnezeu Care se smereşte şi se face om, intră în umanitate, împărtăşeşte condiţia omenească pentru ca să mântuiască lumea din interiorul firii noastre. Pruncul născut în Betleem - Dumnezeu şi om - este ca o sămânţa dumnezeiască pusă în aluatul umanităţii, adică în inima fiecărui om în care se concentrează toată umanitatea, pentru ca toată umanitatea să dospească şi să devină o singură Pâine. Mântuitorul Iisus Hristos spune despre Sine că este „Pâinea care s-a coborât din cer“ (Ioan 6, 51) şi că cei ce mănâncă această Pâine, adică Trupul şi Sângele Său, devin una cu El şi au parte de viaţa veşnică. Fiecare om este chemat să crească în Hristos, străduindu-se, zi de zi, să creeze condiţiile necesare pentru ca sămânţa dumnezeiască din inima sa să-i dospească întreaga fire.

Orice sămânţă, pentru a creşte şi a rodi, are nevoie de un pământ bun, de apă şi de căldură. Sămânţa harului primit la botez în sufletul nostru are nevoie, pentru ca să crească, de pământul bun al inimii pe care-l pregătim mereu prin rugăciune, prin post şi prin fapte bune. Dacă nu ne rugăm în fiecare zi, dacă nu participăm cu evlavie, duminica, la Sfânta Liturghie şi nu ne spovedim şi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului, dacă nu postim miercurea şi vinerea, ca şi în cele patru posturi de peste an, dacă nu ne silim să facem cât mai mult bine semenilor noştri, inima ni se împietreşte şi devine insensibilă la prezenţa lui Hristos în ea. Astfel, în loc să creştem duhovniceşte şi să ne asemănăm tot mai mult cu Hristos, ne cufundăm în bezna păcatelor şi patimilor care ne distrug treptat şi sufletul şi trupul.

A creşte în Hristos înseamnă a creşte în iubire, a ne umple inima de iubire şi a deveni una cu El: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine“, zice Sfântul Apostol Pavel (Galateni 2, 20). Acelaşi Apostol ne îndeamnă să avem în noi „gândul lui Hristos“ şi „simţirea lui Hristos“(cf. I Corinteni 2, 16 şi Filipeni 2,5), adică să gândim şi să simţim ca Hristos, pentru că cine se străduieşte să câştige gândul şi simţirea lui Hristos în inima sa, acela va şi iubi ca Hristos. Urmarea lui Hristos, o carte foarte populară în Evul mediu, dar şi astăzi, ne îndeamnă ca în fiecare împrejurare a vieţii să ne întrebăm: „ce-ar face Hristos dacă ar fi în locul meu?” Dacă ne-am pune mereu această întrebare, ne-am feri de multe păcate şi am scăpa de multe suferinţe! În acelaşi timp, trebuie să avem mereu în vedere că scopul rugăciunii, al postului, al împărtăşirii cu Sfintele Taine şi al tuturor faptele bune este iubirea: iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştrii cu care trăim în familie, în Biserică şi în societate. Dacă rugăciunea, postul şi orice împlinim din credinţă nu ne fac mai buni, mai iertători, mai iubitori de semeni, înseamnă că ne ostenim în zadar. Din Sfânta Evanghelie de la Matei aflăm că Dumnezeu ne va judeca după măsura iubirii, adică după cât bine am făcut semenilor noştri (Matei 25, 31-46). De aceea Sfântul Apostol Pavel spune că „iubirea este împlinirea Legii“ (Romani 13, 10). Cine iubeşte cu adevărat, împlinişte deodată toate poruncile. Şi numai cine iubeşte cu adevărat este liber. Omul liber se fereşte de păcat, fiindcă ştie că păcatul îl transformă în sclav: „Adevărat, adevărat zic: Oricine săvârşeşte păcatul este rob păcatului“ (Ioan 8, 34). De aceea Fericitul Augustin zice: „Iubeşte şi fă ce vrei!“

Iubiţi credincioşi,

Am intitulat această scrisoare pastorală „Iubirea de neam“, pentru că în anul care vine se împlinesc 100 de ani de la întregirea poporului român. Anul 2018 a fost declarat de Patriarhia Română ca „An omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri“. Sute de ani, românii au trăit, datorită vitregiilor istoriei, în trei ţări separate până când în 1859, Moldova şi Ţara Românească s-au unit sub sceptrul Principelui Alexandru Ioan Cuza, iar în 1918, Transilvania a revenit la Patria-Mamă. Dar deşi despărţiţi atâtea secole, românii şi-au păstrat unitatea de limbă şi de credinţă. Un adevărat „miracol românesc“, după cum spun istoricii. Îndeosebi credinţa i-a ţinut pe români uniţi. Ştim că poporul nostru a primit credinţa creştină în procesul însuşi al formării sale (sec. II-VII), încât putem spune că avem credinţa în sângele nostru. Virtuţile evanghelice au modelat firea românului de-a lungul secolelor şi a făcut din poporul nostru un popor paşnic, harnic, inteligent, smerit şi iubitor de străini. Dumnezeu ne-a hărăzit în istorie cu voievozi evlavioşi şi înţelepţi, unii dintre ei trecuţi în rândul sfinţilor, ca Ştefan cel Mare, Neagoe Basarab şi Constantin Brâncoveanu. De asemenea, am avut regi iubitori de neam şi de credinţa lui. După cel de-al doilea război mondial, a venit însă peste poporul nostru, ca un tăvălug, comunismul ateu care i-a distrus în mare parte fiinţa modelată de credinţa sa ancestrală, cultivând în locul ei patimile contrare virtuţilor strămoşeşti: necredinţa, ura de clasă, minciuna, hoţia. După căderea comunismului, românii au fost cu totul nepregătiţi să facă faţă concurenţei economice străine care i-a distrus industria. Tot la fel, cei mai mulţi n-au fost pregătiţi să-şi asume o libertate responsabilă. Astfel migrarea în străinătate a milioane de români în căutare de lucru, ca şi natalitatea extrem de scăzută, încurajată de liberalizarea avortului (peste 20 milioane de la Revoluţie) pun în pericol dăinuirea însăşi a neamului. Populaţia îmbătrâneşte, satele sunt pe cale de dispariţie. Ne putem întreba: câtă credinţă mai curge prin sângele nostru? Dar nu-i suficient să ne lamentăm. Ce putem face fiecare pentru neamul şi ţara noastră? Bogăţia unei ţări o formează în primul rând oamenii ei. Ţara are nevoie de noi. Cine se întoarce acasă, acela se aseamănă cu marele Moise despre care Sfânta Scriptură spune că a preferat să sufere cu poporul său şi să se întoarcă în Canaan decât să aibă dulceaţa păcatului cea trecătoare a Egiptului (cf. Evrei 11, 25-26). Dar dacă nu ne putem întoarce toţi acasă, cel puţin să mergem cât mai des în ţară, să ne vizităm familia şi rudeniile şi să ajutăm pe cei rămaşi acasă. Să fim convinşi că un concediu făcut în România, chiar şi când nu mai avem pe nimeni din familie, dar avem mormintele părinţilor, ne odihneşte mai mult decât concediile făcute în alte părţi, pentru că locurile în care ne-am născut - înscrise în fiinţa noastră - ne dau o pace adâncă. Şi, mai cu seamă, să iubim pe confraţii noştri, pe cei de acasă şi pe cei din Diaspora, aşa cum este fiecare, cu părţile sale pozitive şi negative. Să nu cădem în păcatul de a-i împărţi pe oameni în buni şi răi. Pentru omul credincios şi smerit, toţi oamenii sunt buni. El singur se vede pe sine rău şi de aceea nu condamnă pe nimeni. Să ne ferim deci de a vorbi de rău ţara şi neamul, pentru că ţara se identifică cu mama şi mama cu ţara!

Iubiţi credincioşi,

Bunul Dumnezeu ne-a ajutat şi în anul care se încheie să continuăm lucrarea duhovnicească şi pastorală, prin înfiinţarea de noi parohii sau filii şi prin strădania de a ne procura sau construi biserici proprii. Din păcate, din cele peste 120 de parohii şi filii din Arhiepiscopia noastră, doar 20 au bisericile lor proprii. Aceasta îngreunează foarte mult lucrarea noastră pastorală. În prezent avem în construcţie biserici pentru parohiile din Traunreut, Leipzig, Bonn, Saarbrücken şi Viena, ca şi Mânăstirea şi Așezământul bisericesc din München. Îndeosebi Așezământul bisericesc din München, care este o lucrare mare şi de importanţă pentru toată Diaspora românească, are nevoie de sprijinul tuturor. Aşa cum am spus şi în Pastorala de Sfintele Paşti, cei care ajută în mod deosebit vor fi mereu pomeniţi la Altarele noilor biserici ca şi ctitori.

Mă rog Pruncului Iisus, născut în Peştera Betleemului, să scrie aceste cuvinte de învăţătură în inima fiecăruia şi să le facă roditoare, sporindu-vă iubirea de Ţara şi neamul nostru, iubirea faţă de țările în care trăim şi faţă de toată creaţia lui Dummnezeu.

Vă urez tuturor, părinţi şi copii, tineri şi vârstnici:

Sărbători fericite şi La mulţi ani!

Binecuvântarea Domnului să fie peste voi toţi!

✝ Serafim

Programul slujbelor

 2 M Spovedanie ora 08:30
 5 V Sfântul Maslu ora 19:00; Spovedanie
 7 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 11:00
14 D †) Sf. Cuv. Parascheva de la Iași - Acatistul Sfintei Parascheva și Sfânta Liturghie ora 11:00
17 M Acatistul Sfântului Calinic ora 18:30; Spovedanie
19 V Sfântul Maslu ora 19:00; Spovedanie
20 S Sfânta Liturghie ora 09:00, Neuburg
21 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 11:00
24 M Acatistul Sfântului Calinic ora 18:30; Spovedanie
26 V †) Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir - Acatistul Sfântului Dimitrie și Sfânta Liturghie ora 09:00
27 S † Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor; Sf. Mc. Nestor - Scoală Parohială ora 10:00
28 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 11:00

Donații pentru construcția bisericii

Până acum s-a strâns pentru construcția bisericii suma de:

4.700 euro

Pentru detalii accesați:
Donații pentru construcția bisericii

Rugăciuni zilnice și acatiste