Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord

Parohia Ortodoxă Română "Sf. Calinic de la Cernica și Sf. Willibald din Eichstätt" Ingolstadt, Germania

Duminică 19 februarie 2017 parohia noastră se va bucura de prezența Preasfințitului Părinte Dr. Sofian Brașoveanul, Arhiereu Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.

Preasfinția Sa se va afla în parohia noastră într-o vizită pastorală pentru prima dată în acest an, slujind Sfânta Liturghie însoțit de un sobor de preoți și diaconi.

După agapa frățească, Preasfințitul Sofian va face o vizită la sala Scolii Parohiale unde au loc lunar întâlnirile noastre, după care va prezida ședința Consiliului Parohial.

Vă așteptăm în număr cât mai mare pentru a ne bucura împreună de binecuvântare arhierească.

Programul slujbelor

3 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 11:00
7 J Spovedanie ora 15:00
8 V Sfântul Maslu ora 18:30
9 S Școală Parohială – ora 10:00
10 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 11:00
13 M Acatistul Sfântului Calinic 18:30; Spovedanie
15 V Sfântul Maslu ora 18:30
16 S Școală Parohială – ora 10:00
17 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 11:00
23 S Sfânta Liturghie ora 09:30; Neuburg; Spovedanie
24 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 11:00

Donații pentru construcția bisericii

Până acum s-a strâns pentru construcția bisericii suma de:

6.800 euro

Pentru detalii accesați:
Donații pentru construcția bisericii

Rugăciuni zilnice și acatiste