Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord

Parohia Ortodoxă Română "Sf. Calinic de la Cernica și Sf. Willibald din Eichstätt" Ingolstadt, Germania

cincizecimeaEv. Ioan 7, 37-53; 8, 12

În ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii –, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din lăuntrul său. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei ce au crezut în El.

71631 primul sinod ecumenic micEv. Ioan 17, 1-13

În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis.

Duminica a VI a dup PatiEv. Ioan 9, 1-38

În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naştere. Și ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici acesta n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui Care M-a trimis pe Mine; căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii.

15 micÎntre 23 și 26 mai copiii Școlii Parohiale și părinții din Parohia Ingolstadt – Sfântul Calinic de la Cernica au făcut parte dintr-un amplu program social desfășurat în toată Germania, numit 72 Stunden. Proiectul a început în după amiaza zilei de joi 23 mai pe platoul din fața primăriei Ingolstadt, cu un cuvânt de încurajare din partea organizatorilor și cu indicații de ultim moment pentru toți cei implicați. De asemenea au fost prezentate pe scurt grupele de acțiune, cât și proiectele care aveau să înceapă în scurt timp.

Constantin si Elena micÎmpăratul Britaniei, Consta, care se numea Fior, era nepotul după fiică al lui Claudie, împăratul cel mai dinainte, şi a fost tată marelui Constantin, pe care l-a născut din Elena. Consta a avut şi alţi copii cu altă femeie, cu numele Teodora, care a fost fiică a împăra­tului Maximian Erculie.

miro_micEv. Marcu 15, 43-47; 16, 1-8

În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui lisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit aşa curând şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Deci, aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul.

126440 toma1111micEv. Ioan 20, 19-31

În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi uşile fiind încuiate, acolo unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă! Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi, spunând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis:

izvorul tamaduirii micIzvorul Tamaduirii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului, nu are dată fixă de prăznuire. Ea este trecuta in calendar in vinerea din Saptamana Luminata, prima dupa Sfintele Pasti. La originea acestei sarbatori se afla o minune petrecuta in apropierea Constantinopolului. Potrivit Traditiei, un orb a primit vederea dupa ce s-a spalat cu apa unui izvor din jurul acestui loc.

tapciuc micÎn Vinerea Mare, după Denia Prohodului Domnului, Pr. Diac. George Țapciuc va susține o prelegere în Parohia Ingolstadt despre Dreptatea lui Dumnezeu

Este o uzanță în accepțiunea socială ca de cele mai multe ori raportarea la ideea de dreptate să fie una strict juridică și care implică aplicarea unei sentinței sau hotărâri judecătorești. În baza aceluiași principiu, dreptate este utilizat în a marca diferențele sociale și a separa interese, idei și bunuri ale oamenilor. În Vechiul Testament dreptate este prin excelență un termen al relației și nu o normă în sine, ceea ce face ca orice discurs să iasă din sfera aplicabilității juridice strict separatoare și de cele mai multe ori cu urmări negative.

icoana pastorala w1200 h773 q100mic„...Iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea...”
Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,
Hristos a înviat!
În noaptea de Paști, ca și în fiecare duminică la slujba Utreniei auzim imnul: „Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm Hristoase și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim:

Programul slujbelor

2 D Acatistul Mântuitorului și Sfânta Liturghie ora 11:00
5 M Spovedanie ora 15:00, Acatistul Sfântului Calinic ora 18:30
6 J (†) Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor) Sfânta Liturghie ora 08:30; Slujba parastasului
8 S Sfânta Liturghie ora 08:30, Neuburg
9 D Acatistul Mântuitorului, și Sfânta Liturghie ora 11:00
16 D (†) Pogorârea Sfântului Duh Acatistul Mântuitorului, și Sfânta Liturghie ora 11:00; Pomenirea morților – Moșii de vară
17 L (†) Sfânta Treime Acatistul Sfintei Treimi și Sfânta Liturghie ora 08:30; Spovedanie
23 D Acatistul Mântuitorului, și Sfânta Liturghie ora 11:00
24 L (†) Nașterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica) Acatistul Sf. Ioan Botezătorul și Sfânta Liturghie ora 08:30; Spovedanie
29 S (†) Sf. Ap. Petru și Pavel Acatistul Sf. Apostoli și Sfânta Liturghie ora 08:30; Școală Parohială – ora 11:00
30 D Acatistul Mântuitorului, și Sfânta Liturghie ora 11:00 Sfântul Maslu ora 17:30

Donații pentru construcția bisericii

Până acum s-a strâns pentru construcția bisericii suma de:

9.100 euro

Pentru detalii accesați:
Donații pentru construcția bisericii